Saucha sau cum sa te iubesti pe de-a-ntregul
Saptamana aceasta facem trecerea la Niyama: regulile care definesc relatia cu sine, cunoscute si sub numele de reguli ale disciplinei interioare. Prima Niyama este SAUCHA: legea puritatii sau a iubirii complete a sinelui. Descopera ce este si cum poti sa o cultivi in viata ta, spre beneficiul personal!
Saucha: legea puritatii sau cum sa te iubesti pe de-a-ntregul
Ce este si cum se poate reflecta in viata ta
Daca cele cinci Yama te conduc mai aproape de adevar prin intermediul relatiilor cu ceilalti, Niyama iti aminteste ca, in cele din urma, tu esti responsabil de propria-ti realizare, drum si cale.
Prima dintre Niyama este Saucha, legea puritatii sau a iubirii complete a sinelui. Saucha ne invata sa vedem puritatea vietii in tot ceea ce o contine, pentru ca fara noroi nu cresc nuferi.
In traducere din sanskrita, saucha inseamna puritate sau curatenie. Sistemele Yoga si Ayurveda contin numeroase modalitati de purificare, de eliminare a toxinelor si impuritatilor din minte si trup. Se considera ca acumularea si retinerea acestor toxine si impuritati, numite mala, sunt cauza numeroaselor afectiuni de sanatate. Atat Yoga, cat si Ayurveda (stiinta vietii), folosesc corpul fizic ca prima poarta de acces pentru restabilirea echilibrului interior.
In Yoga si Ayurveda, echilibru = sanatate, dezechilibru = boala.
Se considera ca acesta – trupul – este cel mai la indemana si familiar obiect asupra caruia se poate interveni. Astfel, Yoga inglobeaza o serie de tehnici de curatare, purificare a corpului si mintii, intre care Asana (posturile fizice), Pranayama (tehnici specifice de respiratie), Shatkarma sau Shatkriya (shat = sase, karma / kriya = actiune), preceptele morale Yama si Niyama. In Ayurveda intalnim Panchakarma (pancha = cinci, karma = actiune), precum si reguli specifice de alimentatie si ingrijire personala.
Aceste tehnici de purificare, unele mai accesibile decat altele, au rolul de a sprijini eliminarea sau ameliorarea afectiunilor de sanatate. Totodata, au rolul de a preveni imbatranirea prematura a corpului, prin pastrarea functiilor acestuia in buna stare cat mai mult timp.
Este ceea ce putem observa uneori la noi si la ceilalti, sub forma unei straluciri aparte sau o luminozitate radianta. Atunci putem percepe o asezare mai armonioasa in sine: cand esti satisfacut si multumit de corpul tau, iubirea sinelui pare o treaba usoara.
Paradoxul in Saucha
Exista un paradox in practica saucha. In dorinta noastra de a ne purifica corpul, este nevoie sa devenim deosebit de intimi cu partile sale murdare si respingatoare: transpiratia, urina, mucus, materiile fecale. Ceea ce este nevoie sa intelegem si sa admitem este faptul ca aceste substante reziduale acumulate, cat si sistemele care sprijina formarea lor sunt absolut necesare procesului de curatare, de purificare.
Fara noroi, nu exista nuferi. Thich Nhat Hanh
Saucha ne aminteste ca puritatea florii de nufar nu poate exista fara noroiul care i-a permis sa creasca. Saucha inseamna acceptarea existentei profanului in sacru.
Doar prin acceptarea partilor umbrite, putem cu adevarat sa stralucim.
Darul cel mai de pret al Saucha este purificarea mintii. Este acel maestru interior al iubirii sinelui, prin care putem pune deoparte judecatile pe care le emitem despre alte persoane si ne face sa ne uitam mai adanc la ceea ce etichetam ca fiind impur. Tristetea coplesitoare care ne insoteste uneori? Impulsurile nervoase de furie si nerabdare? Acele obiceiuri necuvenite, murdare pe care le avem cand suntem singuri? Gandurile si impulsurile rautacioase la adresa cuiva? Doar prin acceptarea acestor parti mai umbrite ale noastre putem cu adevarat sa stralucim.
Un alt paradox va deveni evident pe masura ce vom incerca sa purificam parti din noi. Ne vom da seama ca nu este nimic de purificat. Suntem perfecti, noroi si nufar, deopotriva.
Trei modalitati de a pune Saucha in practica
1. Ingrijirea corpului
Corpul iti vorbeste, asculta-l.
Societatea actuala ne face adesea sa traim pe pilot automat. In plus, suntem expusi unei surse uriase de informatii care vine din media despre ce este potrivit si ce nu este potrivit pentru corpul tau! Ceea ce poti face este sa opresti pilotul automat si in loc sa ii lasi pe altii sa iti spuna ce este bine si ce nu este bine pentru tine, intreaba-ti corpul, asculta-l. Poate iti cere mai mult timp pentru odihna. Poate iti cere sa nu mai amani intalnirile cu prietenii dragi. Sa faci miscare sau sa te alimentezi si hidratezi.
2. Iubeste-ti noroiul
Debbie Ford, in cartea sa Partea intunecata a cautatorilor de lumina vorbeste despre acceptarea partilor umbrile ale noastre, celor de care ne este rusine sau pe care le ascundem cu staruinta. Eliberandu-ne de ceea ce ne tine pe loc sau ne trage inapoi, putem trai viata implinita la care visam. Autoarea ne indeamna sa ne analizam noroiul, pentru ca acesta contine indicii despre ceea ce ne impiedica sa accedem la viata dorita. La inceput, este posibil sa nu ne iubim noroiul, insa in timp si cu practica, vom incepe sa acceptam acele parti pe care le-am renegat.
3. Practica prezentei
Cand suntem prezenti, cultivam puritatea momentului. Incetam sa ne aducem povestile din trecut care sa ne altereze imaginea asupra prezentului. Si putem relaxa dorinta de a anticipa viitorul. Pur si simplu primesti fiecare moment asa cum este el si asa cum esti tu.
Citeste si 7 motive pentru a incepe sa traiesti in Prezent. Acum.
Ramai la curent cu ceea ce pregatesc nou pentru tine si inscrie-te pentru sedintele saptamanale de Yoga: Calendar Evenimente
Pentru sedintele individuale de consiliere pentru Dezvoltare personala si Yoga, Nutritie si Stil de viata, afla mai multe aici: Activitati si Programe
Iti sunt alaturi,
Mirela Ivaz
Hai sa ne conectam si pe Facebook:
www.facebook.com/ivaz.ro
Acum ma gasesti si pe YouTube:
www.youtube.com/channel/UC9wyAIlClyI9eqqxUnhBo1Q