AyurvedaCalatoriiStil de viataYoga

Din India, cu dragoste | India si Kerala

Daca te intrebi cum de am ales sa ma duc taman pana in India, in tara bolii mainilor murdare, a febrei tifoide, malariei, mizeriei si violurilor, este pentru ca am vazut, dincolo de aceste incomoditati, tara de origine pentru Ayurveda si Yoga.  Pentru ca mi-am dorit sa fac un pas mai departe in definirea mea ca om, in armonie cu sine si cu natura, am ales sa merg direct la sursa: India.

Din India, cu dragoste | India si Kerala

Ma aflu in India pentru o luna, mai precis 28 de zile. Cu buna stiinta, m-am inrolat intr-un program intensiv, care incepe dimineata la ora 7:00 si se incheie dupa amiaza, la ora 16:30. Cursurile au loc si sambata, iar in unele zile termin la ora 19:00. Asta exceptand orele de studiu si practica, proiectele de elaborat in orele de dupa scoala. Da, ai citit bine, sunt inapoi la scoala! Studiez Ayurveda si Yoga aplicata in terapie intr-o clinica de tratament si cercetare in Ayurveda, unde cei care tin cursurile sunt profesori si medici. Da, medici! Pentru ca in India, Ayurveda si Yoga sunt discipline medicale distincte, se studiaza in facultate timp de 4 ani si jumate, iti faci rezidentiatul 1 an si abia apoi iti iei titlul de medic specialist. 
Ayurveda
ayur = viata, veda = stiinta. In traducere, stiinta vietii.
Yoga
yuj = uniune. In traducere, Yoga se refera la uniunea dintre minte, suflet si corp fizic cu natura, cu energia universala in care ne traim existenta.

Experienta uimitoare la Scoala pentru studiul Ayurveda si Yoga

Pentru studiul aprofundat Ayurveda si Yoga aplicata in terapie am ales sa merg direct la sursa: India, Kerala. Statul Kerala este recunoscut a fi locul de nastere al stiintei Ayurveda, spatiul unde s-a conservat traditia si dezvoltat cunoasterea, incat sa serveasca nevoilor curente ale oamenilor. Abordarea scolii unde m-am inscris este deopotriva teoretica si practica. Dincolo de continut – care este foarte bine organizat, bogat in cunostinte si expus gradual, intr-o maniera logica, m-a surprins abordarea profesorilor:

 

  • o engleza vorbita cu usurinta unui nativ,
  • modul spiritual si natural de a destinde atmosfera si a surescita si mai mult interesul mentinand atentia activa,
  • explicarea termenilor si conceptelor mai complexe folosing conexiuni logice si practice simplu de inteles,
  • calitatea de om blajin de care te lipesti ca mierea pentru intelegerea si caldura sufleteasca pe care le emana si de care dau dovada.

Supravietuirea in India: socul noului-venit si procesul de adaptare 

Presupun ca vrei sa afli mai mult din pataniile mele in India.

Da, exista, le adun. Tin sa-ti spun ca de-abia acum, dupa 3 zile de supravietuire in India, mi-a mai venit inima la loc. Este impactul primului venit in India: din confort si puf sarind direct in … strada (pentru ca trotuare nu s-au inventat pe aici), mizerie (gunoaie, saracie, risc crescut de boli si infectii), trafic asurzitor (de masini, ricse, scutere), nesiguranta fizica, ochi atintiti asupra ta (atat ca barbat strain, dar mai ales ca femeie) si unde nu exista prioritate pe trecerea de pietoni.

 

Aici imi petrec cea mai mare parte a zilei

O parte din materialele pentru curs

In cartierul unde stau eu, o zona cu vile, liniste, verdeata

Claxoane, praf, noxe imbinate „armonios” cu sudoare, arsita si lumina orbitoare. Aici, la ora pranzului, cautand un loc care sa ne inspire incredere unde sa luam masa

Bucatarie cu specific vegetarian la colt de strada

Numeste 5 🙂

Banana pitica. Doar din povestile altora auzisem de ele! Gustul, foarte parfumat; nu se compara cu cele din comert de la noi.

Apus de soare la Marea Arabiei

Plaja la Marea Arabiei. Lucrul in echipa. Aici este prezenta o mica comunitate de pescari.

Transmisiune de la fata locului

Revin in zilele urmatoare cu scrieri de aici, din India. Asta daca nu ma manifest suspect in urma primului pranz mancat azi in oras, a muscaturilor de tantari cand m-a prins lasatul serii la intoarcerea spre casa si a primelor fructe pe care le-am devorat in seara asta (3 zile, doar atat am rezistat fara fructe si legume proaspete pana sa-mi inving teama de a manca nefript/nefiert). Declar astazi ziua spargerii barierelor mentale….sa vedem mai departe ce zice imunitatea 🙂

Te las cu bine, de aici din sudul Indiei.

Urmareste-ma pe Facebook si aboneaza-te pe www.ivaz.ro pentru a primi pe e-mail noutatile din calatoriile mele in locuri originale. Este o reclama care m-a amuzat teribil recent, la metrou, in Bucuresti: “Prefer sa calatoresc de acasa!” Sau, cine stie, poate chiar tu esti urmatorul musafir in spectaculoasa India!

Namaste!

Scris: Octombrie, 2016, India, Kerala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *