Slovenia cu mașina: între Ljubljana, Parcul Național Triglav, Valea Soča și Adriatica
Slovenia cu mașina: itinerar prin Ljubljana, Parcul Național Triglav, Valea Soča și Adriatica, cu trasee de hiking, SUP, rafting și sfaturi practice.
Slovenia cu mașina: între Ljubljana, Parcul Național Triglav, Valea Soča și Adriatica
Slovenia era de ceva vreme pe lista mea de călătorii, mai ales pentru munți. Îmi doream însă mai mult decât o succesiune de trasee: o vacanță activă în care să putem alterna zilele lungi de hiking cu apă, înot, SUP, rafting și locuri pe care să le descoperim pur și simplu mergând.
Am plecat cu mașina din București, ceea ce ne-a oferit exact libertatea de care aveam nevoie. Fiind începutul concediului și dorindu-ne o trecere mai lentă de la ritmul de acasă la cel de vacanță, am petrecut mai întâi patru nopți în zona Hațegului. Am vizitat cetățile dacice, am făcut trasee mai scurte în Parcul Național Retezat, iar serile le-am păstrat pentru plimbări prin Deva și Hunedoara.
De aici am continuat spre Slovenia, unde am stat două nopți în Ljubljana, apoi șapte nopți cu cazare în Grahovo ob Bači, de unde am explorat Parcul Național Triglav și Valea Soča. Ultimele două nopți în Slovenia le-am petrecut la Adriatica, în Portorož.
Am explorat parcul Triglav și regiunile din jur din mai multe direcții: lacuri glaciare, creste muntoase, cascade, chei, pășuni alpine și râul Soča. Privind în urmă, tocmai varietatea aceasta a fost partea cea mai frumoasă.
Ljubljana în două zile: centrul vechi, castelul și orașul verde
Am ajuns în Ljubljana după-amiaza și am avut la dispoziție restul zilei și încă o zi întreagă. Pentru o primă vizită, două nopți ni s-au părut suficiente, mai ales că Ljubljana este un oraș compact, ușor de străbătut pe jos și care nu cere neapărat un program foarte riguros. Noi ne-am construit traseul din mers, inclusiv în funcție de căldura din timpul zilei, iar ordinea obiectivelor poate fi, desigur, schimbată foarte ușor.
Am început cu Kongresni trg și Prešernov trg, dar, pentru că am ajuns într-o după-amiază foarte călduroasă, am lăsat centrul vechi pentru mai târziu și ne-am îndreptat către Tivoli Park, continuând apoi pe dealurile împădurite Rožnik și Šišenski hrib. Mi s-a părut o introducere foarte potrivită în Ljubljana: în numai câteva minute treci de la străzile orașului la alei umbrite și poteci prin pădure.
Spre seară am revenit în centru și am urcat pe jos, tot prin pădure, la Ljubljana Castle. În curtea și zonele exterioare ale castelului se poate intra gratuit, iar dealul este unul dintre locurile căutate pentru panorama asupra orașului și pentru apus. Pentru turnul panoramic și expozițiile din interior este necesar bilet.
La coborâre am continuat prin Mestni trg, Stari trg și Gornji trg, am trecut pe la Triple Bridge și am mers de-a lungul Ljubljanica. Dacă la sosire, în căldura după-amiezii, ne întrebaserăm unde sunt oamenii și turiștii, seara i-am găsit: străzile pietonale erau pline, la fel și terasele, restaurantele și gelateriile de pe malul râului. Centrul avea acum o cu totul altă atmosferă.
A doua zi am pornit într-o altă direcție, către Dragon Bridge și Central Market, continuând prin zona în care se regăsesc câteva dintre intervențiile arhitectului Jože Plečnik, cel care a marcat atât de puternic imaginea Ljubljanei moderne.
Un loc cu totul diferit de centrul elegant și pe care merită să îl includeți este Metelkova Mesto. Fost complex de cazărmi militare, ocupat de artiști și activiști la începutul anilor ’90, Metelkova a devenit unul dintre centrele culturii alternative din Ljubljana. Clădirile, curțile și zidurile sunt acoperite de graffiti, mozaicuri, sculpturi și instalații. Chiar dacă nu ajungeți aici pentru un concert sau un eveniment, merită o plimbare pentru arta stradală și pentru contrastul puternic cu centrul istoric.
Chiar lângă Metelkova se află Slovene Ethnographic Museum (Slovenski etnografski muzej). Noi nu l-am inclus în program, dar l-aș păstra ca recomandare pentru cei care au mai mult timp sau vor să înțeleagă mai bine cultura locului. Colecțiile sale urmăresc modul de viață, tradițiile și cultura materială slovenă și pot oferi un context interesant mai ales dacă, după Ljubljana, călătoria continuă prin satele și regiunile montane ale țării.
Din centru merită continuată plimbarea de-a lungul Ljubljanica până la Špica, o zonă verde amenajată acolo unde râul se desparte în două brațe. Este aproape de centrul vechi, dar atmosfera devine imediat mai liniștită. De aici, traversând Hladnik Footbridge, se ajunge direct la Grădina Botanică a Universității din Ljubljana, înființată în 1810. Grădina în aer liber are acces gratuit și poate fi o oprire scurtă sau o plimbare în sine; pentru sere există program și condiții de acces separate.
De altfel, Ljubljana se pretează foarte bine unei explorări active. Bicicleta este foarte prezentă în oraș, iar pe două roți se pot lega ușor centrul și zonele verzi sau se pot face trasee mai lungi spre împrejurimi. Ljubljanica oferă și o altă perspectivă asupra orașului: vara se poate ieși pe apă cu SUP-ul sau caiacul, din zona Špica. Dacă aș reveni în sezonul cald, aceasta ar fi una dintre experiențele pe care le-aș adăuga.
Pentru cei care preferă mersul pe jos, o combinație foarte plăcută poate fi centrul vechi – promenada Ljubljanica – Špica – Grădina Botanică, iar Tivoli, Rožnik și Šišenski hrib pot forma separat partea mai verde a zilei. Nu este însă nevoie să urmați exact ordinea în care am făcut-o noi: distanțele sunt mici, iar traseul poate fi adaptat ușor în funcție de vreme, timp și de cât de mult vreți să mergeți.
Poate tocmai aceasta a fost una dintre impresiile cele mai puternice pe care mi le-a lăsat Ljubljana: natura nu începe după ce ieși din oraș, ci este deja parte din el. În aceeași zi poți trece de la piețele și străzile centrului vechi la arta alternativă din Metelkova, apoi la malul râului și, în foarte puțin timp, la poteci prin pădure.
Este un oraș pe care l-aș explora din nou în același fel: mult pe jos, eventual cu bicicleta sau de pe apă, și cât mai puțin din interiorul unei mașini.
Bled: SUP, înot, Ojstrica și circuitul lacului pe jos
La plecarea din Ljubljana, înainte să ajungem la cazarea noastră pentru următoarea săptămână, am rezervat o zi întreagă pentru Lacul Bled.
Am venit cu SUP-ul nostru și am intrat pe lac din zona Mala Zaka. Bled se vede cu totul diferit de pe apă: insula și biserica rămân în centrul perspectivei, castelul se ridică pe stâncă, iar în jur se deschid munții.
Cu SUP-ul am explorat lacul aproape pe tot perimetrul lui și am înconjurat insula, oprindu-ne și pentru reprize lungi de înot. Apoi am lăsat echipamentul la mașină și am urcat pe jos la Ojstrica.
Urcarea durează aproximativ 20 de minute și, deși este scurtă, este destul de abruptă. De sus se deschide una dintre cele mai cunoscute panorame asupra Bledului: lacul în întregime, insula în mijloc, castelul pe stâncă și munții în fundal.
După coborâre, am continuat tot pe jos, făcând circuitul complet al lacului, de aproximativ 6 kilometri. A fost și o ocazie bună să vedem de aproape zonele pe care, cu câteva ore înainte, le privisem de pe apă.
Combinația de SUP, înot, urcarea la belvedere și circuitul lacului a făcut ca ziua să fie deopotrivă activă și foarte variată. Dacă aș reface itinerariul, nu aș rezerva neapărat o noapte în Bled. Pentru o vacanță orientată mai ales spre natură și hiking, o zi întreagă poate fi suficientă pentru a descoperi lacul din perspective foarte diferite.
Șapte nopți în zona Parcului Triglav
Inițial mă gândeam să împărțim cazarea între Bohinj și Bovec. Pentru august însă, multe dintre cazări erau deja rezervate, iar altele deveniseră foarte scumpe. Am găsit în schimb o căsuță în Grahovo ob Bači și am decis să rămânem acolo șapte nopți. La început mi s-a părut un compromis. În realitate, s-a dovedit una dintre alegerile cele mai bune ale vacanței.
În fiecare dimineață plecam cu mașina spre punctul de intrare pe traseul ales. Într-o direcție aveam Bohinj și partea estică a Parcului Național Triglav; în cealaltă, Tolmin, Kobarid, Lepena, Bovec și Valea Soča. Am renunțat astfel la mutarea bagajelor la fiecare trei zile și am câștigat flexibilitate. În munți, mai ales când vremea se poate schimba, aceasta valorează mult.
Krnsko jezero: un lac glaciar sub masivul Krn
Prima zi de hiking a fost dedicată Krnsko jezero, lacul Krn. Am intrat în traseu prin Valea Lepena, de la Dom dr. Klementa Juga, punct de plecare pentru mai multe trasee din această parte a Parcului Național Triglav.
Poteca urcă în mare parte prin pădure, urmând vechi drumuri militare de munte, până către zona lacurilor Krn. Krnsko jezero se află la aproximativ 1.394 m altitudine și este cel mai mare lac montan din Alpii Iulieni sloveni.
Nu am continuat către vârful Krn, care ar fi însemnat încă aproximativ trei ore de traseu. Lacul era destinația noastră pentru acea zi și, pentru ceea ce ne propuseserăm, a fost suficient.
La întoarcere am făcut un popas binevenit pentru o cafea la Planinski dom pri Krnskih jezerih, cabana aflată în apropierea lacului. De aici am făcut și un mic ocol pentru a vedea Dupeljsko jezero, un lac natural mai mic, aflat la doar câteva minute de cabană, înainte de a începe coborârea spre Valea Lepena.
Ajunși din nou la Dom dr. Klementa Juga, am rămas să mâncăm la cabană și am încheiat ziua cu încă o plimbare scurtă până la un punct de belvedere către una dintre cascadele din vale. Debitul era mai redus în august și mi-am imaginat că primăvara, odată cu topirea zăpezilor, spectacolul trebuie să fie cu totul altul.
De altfel, Valea Lepena merită explorată și separat. În apropiere se află Šunik Water Grove (Šunikov vodni gaj), unde Lepenjica formează o succesiune de mici cascade, repezișuri și bazine naturale, într-o pădure densă și foarte verde.
A fost o primă zi de hiking consistentă și, în același timp, una dintre acele zile care îți amintesc că un traseu de munte nu trebuie neapărat să se termine pe un vârf pentru a fi memorabil.
Vogel: telecabină, traseu de creastă, Vf. Vogel și întoarcere prin vale
În ziua următoare am plecat spre Bohinj, suficient de devreme încât să prindem telecabina de 8:30 către Vogel. Stația superioară se află la aproximativ 1.535 m altitudine, astfel că telecabina te scutește de aproape 1.000 m de urcare și te așază direct în peisajul alpin.
Noi nu am urcat însă doar pentru panorama de la stație. De aici am pornit pe jos către Vf. Vogel (1.922 m), alegând la dus varianta care urcă mai mult pe creastă. Priveliștile se deschid pe parcurs către Lake Bohinj și culmile Alpilor Iulieni, iar traseul câștigă treptat altitudine până la vârf.
Pentru întoarcere am ales o rută diferită, coborând prin vale, ceea ce a transformat traseul într-un circuit și a făcut parcursul mult mai variat decât un simplu dus-întors. Spre final am folosit telescaunul Orlove Glave, pentru care coborârea era gratuită, și am reușit astfel să prindem telecabina de 14:30 către lac.
Ca timing, pentru această variantă aș calcula aproximativ 5–5½ ore pentru întregul traseu montan, incluzând opririle pentru fotografii și pauzele scurte. Noi am urcat cu telecabina la 8:30 și am coborât cu cea de la 14:30, ceea ce a lăsat suficient timp și pentru a doua parte a zilei.
După munte, am schimbat bocancii cu SUP-ul și am dedicat după-amiaza lacului Bohinj. Am ieșit pe apă, am înotat și, încercând să profităm cât mai mult de timpul rămas, ne-am luat și picnicul cu noi și l-am mâncat chiar pe SUP.
A fost una dintre combinațiile care mi-au plăcut cel mai mult în această vacanță: dimineața pe creste, la aproape 2.000 m, iar după-amiaza pe apa lacului Bohinj. Și o formulă pe care aș recomanda-o pentru o zi senină de vară, dacă mai există suficientă energie după traseul de pe Vogel.
Seven Lakes Valley: o zi întreagă printre lacuri, pășuni alpine și trecători
Una dintre zilele pe care le așteptam mult a fost cea dedicată Triglav Lakes Valley – Dolina Triglavskih jezer. Este un traseu de o zi întreagă și unul dintre cele pentru care merită să pleci devreme, fără să mai programezi altceva în aceeași zi.
Noi am ales accesul dinspre Planina Blato. Pentru a ajunge cu mașina până aproape de punctul de intrare pe traseu, se urcă din Stara Fužina pe drumul forestier Voje-Vogar-Blato, cu acces controlat și contra cost. În perioada în care am fost noi, am plătit 20 de euro pentru acces și parcarea pe întreaga zi. În plin sezon există și variante de transport organizat către punctul de plecare, o alternativă de luat în calcul dacă nu vreți să urcați cu mașina pe drumul forestier. (Promet Bohinj – Za zeleni Bohinj)
De la Planina Blato am început urcarea prin pădure către Planina pri Jezeru, prima dintre pășunile alpine de pe traseu. Aici se află Koča na Planini pri Jezeru, prima cabană la care se poate face un popas. Numele locului vine chiar de la micul lac aflat lângă cabană, primul lac al zilei pentru noi.
De aici traseul continuă către Planina Dedno polje, una dintre acele așezări alpine care schimbă complet atmosfera traseului: cabane din lemn, pășuni și animale, înainte ca poteca să înceapă din nou să câștige altitudine. Am continuat prin Planina Ovčarija, iar peisajul a devenit treptat mai puțin împădurit și mai pronunțat alpin. Succesiunea Planina Blato – Planina pri Jezeru – Dedno polje – Ovčarija este una dintre rutele consacrate de acces către Valea Lacurilor Triglav. (hr.hribi.net)
De la Ovčarija am urcat către pasul Štapce. Este una dintre porțiunile în care simți că treci efectiv dintr-un peisaj într-altul: după urcare, de partea cealaltă se deschide Valea Lacurilor Triglav, iar traseul coboară către Dvojno jezero – Lacul Dublu, probabil una dintre imaginile cele mai cunoscute ale văii.
Chiar lângă ele se află Koča pri Triglavskih jezerih, cabana principală din această parte a văii și un loc foarte bun pentru o pauză înainte de continuarea traseului. De la Planina Blato până aici, timpii montani de referință însumează aproximativ 3 ore și jumătate, fără opriri mai lungi. (hr.hribi.net)
Noi am continuat.
După cabană, traseul își schimbă treptat caracterul. Pășunile și pădurea rămân în urmă, vegetația devine tot mai rară, iar valea capătă un aspect mult mai mineral. Poteca înaintează printre pereții calcaroși ai munților și urcă progresiv către unul dintre cele mai spectaculoase lacuri ale traseului: Jezero v Ledvicah, cunoscut și drept Kidney Lake – Lacul Rinichi, datorită formei sale.
De la Koča pri Triglavskih jezerih sunt aproximativ 55 de minute de mers până în zona lacului. Poteca trece de la terenul mai verde din jurul cabanei către un peisaj de înaltă altitudine, cu întinderi de calcar (atentie la vipere!) și pereții Zelnaricelor ridicându-se deasupra văii. Traseul ajunge într-un mic prag de unde lacul se vede pentru prima dată de sus, apoi îl ocolește pe partea dreaptă. (hr.hribi.net)
Jezero v Ledvicah a fost pentru noi punctul până la care am vrut să ajungem în acea zi. De aici traseul poate continua mai adânc în vale, către Zeleno jezero, Rjavo jezero și Zasavska koča na Prehodavcih. În zona superioară apar și ramificațiile către Hribarice, Dolič și Triglav. Cu alte cuvinte, ceea ce pentru noi era destinația unei zile de hiking este, pentru cei care merg mai departe, parte din rețeaua de trasee care permite continuarea către masivul Triglav. (hr.hribi.net)
La întoarcere nu am refăcut pur și simplu traseul în sens invers. Am ales o variantă de buclă, ceea ce a făcut interesantă și a doua parte a zilei. De pe porțiunile mai deschise ale traseului am avut vizibilitate către culmile din jurul Bohinjului și, în depărtare, către Vogel, unde am fost chiar cu o zi înainte. Mi-a plăcut mult această continuitate: să privești de pe traseul de astăzi muntele pe care ai mers ieri și să începi să înțelegi geografia locului nu doar de pe hartă, ci din teren.
Coborârea ne-a readus treptat din peisajul calcaros către pășunile alpine. Înainte de a reveni la mașină, am făcut și un popas la una dintre fermele alpine unde se produce brânză, o oprire foarte potrivită după atâtea ore de mers. Păstoritul și producția de brânzeturi fac parte din peisajul cultural al platourilor Bohinjului, iar cabanele și fermele pe lângă care treci nu sunt doar decor turistic, ci continuarea unei tradiții pastorale vechi.
În total, pentru varianta noastră, aș rezerva 10-11 ore cu tot cu opriri, în funcție de ritm, cât timp petreceți la lacuri și cât de lungă faceți bucla de întoarcere. Există și variante considerabil mai lungi (obcina.bohinj.si). Noi în total am făcut 11 ore și 40 minute, și am însumat 25 km.
Deși este cunoscută drept Valea celor Șapte Lacuri, în realitate există mai multe lacuri și ochiuri de apă, unele temporare. Este și un loc important în istoria protecției naturii din Slovenia: aici a fost instituită, în 1924, prima zonă alpină protejată care avea să stea la baza actualului Parc Național Triglav.
Un lucru important pentru cei care ajung aici vara: în lacurile alpine din Parcul Național Triglav nu se înoată. Sunt ecosisteme fragile, iar faptul că apa pare incredibil de limpede și tentantă nu schimbă regulile de protecție.
Pentru mine, Seven Lakes a fost mai mult decât un traseu “de la un lac la altul”. În aceeași zi am trecut prin pădure, ferme și pășuni alpine, un pas montan, lacurile gemene și apoi peisajul mineral din jurul Lacului Rinichi, înainte de a reveni pe o altă rută către locul de unde plecaserăm. A fost una dintre zilele în care Slovenia și-a arătat cel mai bine caracterul alpin.
Tolmin: Kozlov rob și Tolmin Gorges
După câteva zile de munte, am ales o zi în care am rămas mai aproape de cazare.
Am început în Tolmin, cu urcarea la Kozlov rob, ruinele fortificației aflate pe dealul de deasupra orașului. De aici se vede foarte bine bazinul Tolminului și felul în care văile și munții se întâlnesc în jur.
La ora 12 aveam rezervată intrarea la Tolmin Gorges. Rezervarea pe interval orar este o idee foarte bună în august. Numărul vizitatorilor este limitat, iar traseul prin chei este îngust pe anumite porțiuni.
Am stat aproape două ore sa vizitam cheile și am bifat toate obiectivele de pe harta. Circuitul are aproximativ 2 km, dar nu este o simplă plimbare plată. Sunt în jur de 500 de trepte, poteci care urcă și coboară, Devil’s Bridge, pereți înguști de stâncă, izvoare și confluența Tolminka-Zadlaščica.
Această confluență, la aproximativ 180 m altitudine, reprezintă și cel mai jos punct al Parcului Național Triglav.
Biletul pentru un adult în sezonul de vară 2026 a fost 12 euro. Pentru mine, a meritat.
Cu SUP-ul pe Soča, de la Most na Soči în amonte
După Tolmin Gorges am schimbat complet tipul de activitate. Am ajuns la Most na Soči, am scos SUP-ul și am petrecut aproximativ patru ore pe apă.
În această zonă, Soča are un caracter cu totul diferit față de cursul său superior. Amenajarea hidroenergetică a creat un sector de apă calmă, foarte potrivit pentru SUP, așa că am pornit din Most na Soči și am înaintat în amonte până acolo unde pietrele și curentul au început să facă imposibilă continuarea cu placa noastră.
De acolo am făcut cale întoarsă, de data aceasta lăsându-ne mai mult purtați de apă. Este greu de descris culoarea râului Soča fără să sune exagerat: un verde aproape turcoaz și o apă de munte atât de limpede încât puteam vedea până pe fundul râului, inclusiv păstrăvi lungi cât brațul.
Pe acest sector mai liniștit al Sočei există mai multe puncte de acces la apă, folosite atât de localnici, cât și de turiști, așa că de-a lungul celor patru ore am întâlnit destulă animație pe maluri și pe apă, fără ca locul să-și piardă însă atmosfera relaxată. Și, bineînțeles, am alternat “navigația” pe SUP cu băi răcoritoare în apa râului de munte.
După zilele de hiking, câteva ore pe SUP au însemnat un alt fel de efort: în continuare activ, dar de data aceasta fără diferențe de nivel și cu suficiente opriri pentru înot. A fost o combinație foarte potrivită pentru a doua jumătate a zilei, mai ales după prima parte petrecută la Tolmin Gorges.
Boka și Kozjak, apoi rafting pe Soča
Duminică am revenit către partea superioară a Văii Soča, iar dimineața am dedicat-o vizitării a două dintre cascadele cunoscute ale regiunii.
Am început devreme cu Kozjak Waterfall, lângă Kobarid, ceea ce s-a dovedit o alegere foarte bună: am ajuns înaintea aglomerației și am putut parcurge traseul și vedea cascada într-o atmosferă mult mai liniștită.
Am lăsat mașina într-o parcare din apropierea unui camping și, de acolo, am ales să continuăm pe jos. Drumul până la cascadă face parte din experiență: traversează un peisaj verde, trece un pod suspendat peste Soča și continuă apoi prin pădure, urmărind treptat valea îngustă a pârâului Kozjak.
Cascada principală, Veliki Kozjak, are aproximativ 15 metri și apare aproape ascunsă într-un amfiteatru întunecat de stâncă, căzând într-un bazin de un verde intens. Ultima parte a accesului este amenajată cu pasarele, iar în 2026 biletul pentru adulți a fost de 5 euro/persoană. Pentru întreaga plimbare aș rezerva mai mult decât cele aproximativ 30 de minute indicate uneori pentru accesul propriu-zis, mai ales dacă lăsați mașina mai departe și vreți să vă bucurați de traseu.
Am continuat apoi către Boka Slap / Boka Waterfall, care oferă un peisaj cu totul diferit. Dacă Kozjak este ascunsă între pereții de stâncă și trebuie să mergi până aproape de ea pentru a o descoperi, Boka impresionează prin dimensiune și prin deschiderea peisajului. Cu o cădere totală de aproximativ 144 m, este una dintre cele mai spectaculoase cascade ale Sloveniei. Din apropierea șoselei Bovec-Žaga, traseul urcă spre primul punct de belvedere, de unde cascada poate fi văzută în ansamblu.
După Boka, înainte de a continua spre Bovec, am mai rămas puțin în Valea Soča și am mers pe jos pe o porțiune din Juliana Trail. A fost o completare foarte potrivită după cele două cascade: fără un alt obiectiv propriu-zis, doar o bucată de traseu de-a lungul văii și încă o perspectivă asupra râului și a munților din jur.
Cele două cascade merită, de altfel, văzute în aceeași zi tocmai pentru că sunt atât de diferite: Kozjak este intimă, ascunsă și aproape misterioasă; Boka este deschisă, înaltă și monumentală. Iar dacă mergeți în plin sezon, aș păstra ordinea noastră și aș ajunge la Kozjak cât mai devreme, înaintea grupurilor de turiști.
La ora 13 aveam deja următoarea activitate rezervată: rafting pe Soča din Bovec, cu Bovec Rafting Team. Experiența a durat aproximativ trei ore cu tot cu echipare, instructaj, transfer și coborârea propriu-zisă.
După patru ore de SUP pe apa liniștită de la Most na Soči, raftingul ne-a arătat celălalt caracter al râului: curent, praguri, apă înspumată și mult mai multă energie.
După rafting am mâncat în apropierea parcului de aventură din Bovec, iar seara, în drum spre cazare, ne-am oprit din nou la Most na Soči. Am mers la pas pe promenada de pe mal și apoi de-a lungul Tolminkei, care se unește aici cu Soča.
A fost una dintre zilele acelea în care am avut impresia că au încăput două zile într-una singură.
Tolmin, Slap Beri și un traseu pastoral spre Virje
Luni a fost ultima zi completă înainte de plecarea spre coastă și am păstrat-o intenționat mai ușoară.
Am început cu Tolmin, de data aceasta fără grabă, apoi am mers către Slap Beri, în apropiere de Poljubinj. Traseul până la cascadă durează aproximativ 30 de minute de la punctul de acces și urmărește valea pârâului Godiča. Beri este, de fapt, formată din două căderi de apă, de aproximativ 25 și 15 metri.
Chiar lângă banca de unde puteam privi cascada am găsit scrisă și legenda care leagă numele ei de tradiția populară a locului. În slovenă, beri înseamnă “citește”, iar legenda spune că aici șerpii i-ar fi învățat pe oameni cuvintele și vorbirea, cuvintele revărsându-se odată cu apa cascadei.
De la Beri ne-am îndreptat către Bovec, de unde am pornit într-un traseu simplu spre satul Plužna. Noi l-am numit traseul “pastoral”: la dus am mers pe șoseaua liniștită printre pășuni, cu pereții stâncoși ai masivului Kanin ridicându-se în departare, iar la întoarcere am ales o potecă prin pădure.
Destinația a fost Virje Waterfall, unde apele pârâului Glijun, alimentate de sistemul carstic al masivului Kanin, formează o cascadă de aproximativ 20 m lățime și 12 m înălțime. Foarte aproape se află și izvorul Glijun, precum și micul lac artificial Plužna, astfel încât toate pot fi legate ușor în aceeași plimbare.
A fost exact ritmul de care aveam nevoie pentru ultima zi la munte: suficient mers și suficiente locuri noi de descoperit, dar fără încă un traseu solicitant, înainte de a schimba, a doua zi, Alpii cu Adriatica.
De la Alpi la Adriatica: prima oprire, Belvedere – Izola
Marți dimineață am părăsit Grahovo ob Bači și am pornit spre litoral. Nu am mers direct la cazare.
Prima oprire a fost la Pomol na Plaži pod Belvederjem, Izola, unde am găsit o parcare accesibilă. Am scos din nou SUP-ul și am intrat pe Adriatica.
După o săptămână de lacuri glaciare, râuri și munți, schimbarea de peisaj a fost bruscă: lumină mediteraneană, apă sărată și orizont deschis.
După-amiaza am continuat către Portorož, unde aveam cazarea pentru două nopți. Am făcut baie la plaja din zona campingului din apropiere, iar seara am pornit pe jos pe promenadă până la Piran.
Mi-a plăcut mult această trecere de la munte la mare într-o singură zi. Este una dintre marile calități ale Sloveniei: distanțele sunt suficient de mici încât schimbarea dintre Alpi și Adriatica să nu necesite o zi pierdută pe drum.
Strunjan: o zi întreagă la una dintre cele mai frumoase plaje
A doua zi am plecat către Strunjan de la primele ore ale dimineții. Am ales zona de plajă sălbatică de sub faleză și am ajuns când mica fâșie de pietre era încă aproape goală.
Apa a fost probabil cea mai limpede pe care am vazut-o vreodata in Adriatica: transparentă, calmă și foarte bună pentru înot.
Pe parcursul zilei, plaja s-a umplut treptat de turiști. Diferența dintre primele ore și mijlocul zilei a fost enormă, așa că aici recomandarea mea este simplă: veniți devreme.
Strunjan face parte dintr-un parc peisagistic protejat, iar porțiunea de coastă naturală de aici este remarcabilă. Faleza de flysch este cea mai înaltă de acest tip de pe coasta Adriaticii, iar unele dintre golfurile sălbatice sunt accesibile doar pe jos. Am petrecut practic ziua întreagă acolo.
Seara am mers cu autobuzul la Piran pentru apus și ne-am întors tot cu autobuzul. Piran la apus a fost modul potrivit de a încheia călătoria prin Slovenia: străzi înguste, clădiri cu influență venețiană, Tartini Square și lumina care cade peste Adriatică.
Două zile la Balaton, înainte de întoarcerea în România
Nu am plecat direct din Slovenia către București. Am mai păstrat două nopți pe malul nordic al Lacului Balaton, în Ungaria, ca să împărțim drumul de întoarcere și să nu terminăm vacanța cu o zi interminabilă la volan.
După munți, râuri și Adriatica, Balaton a avut un ritm diferit: apă întinsă, maluri joase și o ultimă zi fără obiective ambițioase. Am petrecut o zi intreaga la Csopak Strand – cel mai apreciat loc pentru baie din zona Lacului Balaton, am explorat puțin zona Tihany-Balatonfüred și am lăsat pur și simplu călătoria să se încheie treptat.
Informații practice pentru o vacanță activă în Slovenia
Câte zile?
Pentru traseul nostru, 12 zile în Slovenia au fost bine folosite:
- 2 nopți Ljubljana;
- 7 nopți în zona Parcului Național Triglav / Valea Soča;
- 2 nopți Portorož.
La acestea s-a adăugat ziua de tranziție între regiuni. Dacă obiectivul principal este natura, nu aș reduce săptămâna petrecută în zona montană.
Mașina
Pentru traseul nostru, mașina a fost aproape esențială.
Am putut rămâne într-o singură cazare și conduce dimineața către trailhead-ul ales. În plus, am putut schimba planul în funcție de vreme.
Slovenia are și transport public sezonier și shuttle-uri către mai multe zone populare, inclusiv Tolmin Gorges, Lepena, Virje și Boka, dar flexibilitatea unei mașini rămâne foarte utilă dacă vrei să combini mai multe regiuni într-o săptămână.
Cazarea
În august, cazările din Bohinj și Bovec se ocupă repede, iar opțiunile rămase pot deveni destul de scumpe. De aceea, aș lua în calcul și localitățile aflate la 30-50 de minute de principalele puncte de acces către trasee. Pentru noi, Grahovo ob Bači s-a dovedit o alegere surprinzător de bună.
Principalul dezavantaj a fost, desigur, timpul suplimentar petrecut în mașină. În practică însă, drumurile au fost libere, iar peisajele atât de frumoase, încât deplasările zilnice nu le-am simțit ca pe un inconvenient. Dimpotrivă, au devenit parte din explorarea regiunii.
Avantajele au cântărit și mai mult: un singur check-in pentru șapte nopți, un preț mai bun și, mai ales, flexibilitatea de a decide de la o zi la alta dacă plecăm spre Bohinj și Parcul Național Triglav sau în direcția Tolmin – Kobarid – Bovec și Valea Soča. Pentru o vacanță activă, în care planul depinde și de vreme, libertatea aceasta ne-a fost foarte utilă.
Rezervările
Pentru Tolmin Gorges aș cumpăra biletul în avans. În sezon accesul este limitat pe intervale orare, iar în august 2026 biletul pentru adulți a costat 12 euro.
La Kozjak Waterfall, în 2026 accesul în zona finală a cascadei a costat 5 euro/adult.
Pentru rafting, rezervarea din timp este de asemenea recomandată în august.
SUP-ul personal
Pentru noi a meritat să îl avem în mașină.
L-am folosit la Bled, pe Soča în zona Most na Soči, la Adriatica și apoi la Balaton. A schimbat mult vacanța pentru că zilele de apă au devenit activități în sine, nu doar pauze între drumeții.
Regulile diferă însă de la o zonă la alta, așa că merită verificat înainte unde este permisă lansarea și dacă există restricții.
Încălțămintea și echipamentul
Chiar și traseele descrise drept “easy” în Slovenia sunt trasee montane.
Aș avea:
- bocanci sau pantofi de hiking cu talpă bună;
- protecție de ploaie;
- strat suplimentar de haine;
- suficientă apă;
- hartă offline;
- baterie externă;
- cremă de plajă și haine de protecție solară.
Pentru Vogel, de exemplu, faptul că urci cu telecabina nu înseamnă că te afli într-o zonă de promenadă. De la stația superioară ieși direct spre crestele munților.
Alternarea efortului
Acesta este probabil unul dintre lucrurile la care aș fi atentă de la o zi la alta. Pot interveni variabile precum vremea – pentru noi nu a fost cazul, pentru că am avut parte de condiții stabile pe tot parcursul șederii – dar, mai ales, contează cum se simte și cum răspunde organismul după fiecare zi de traseu.
Am evitat să punem două sau trei drumeții solicitante consecutiv, chiar dacă, în felul ei, fiecare zi a fost plină și foarte activă. Ritmul nostru începea devreme: de cele mai multe ori ne culcam în jurul orei 22:00 și ne trezeam la 6:00, uneori chiar la 5:00, cu echipamentul și cele necesare pentru ziua următoare pregătite încă de seara.
Am alternat, în linii mari, hiking mai lung → zi cu obiective mai ușoare → SUP și apă → hiking → cascade și rafting → traseu mai scurt. Nu a fost o schemă rigidă, ci mai degrabă un mod de a adapta programul din mers, în funcție de efortul acumulat și de cum ne simțeam.
Așa am reușit să fim activi aproape în fiecare zi, fără ca vacanța să se transforme într-o probă de rezistență și fără să renunțăm la traseele mai ample pe care ni le doream.
Ce aș face diferit?
Surprinzător de puține lucruri.
Aș păstra cele două nopți în Ljubljana. Pentru o primă vizită și pentru stilul nostru de explorare au fost suficiente cât să descoperim orașul fără grabă și să ne rămână, în același timp, timp pentru partea de natură a călătoriei.
Aș păstra o zi întreagă pentru Bled, fără să rezerv neapărat o noapte acolo. Combinația de SUP, înot, urcarea la Ojstrica și circuitul lacului pe jos ne-a oferit o experiență completă și suficient de variată.
Aș păstra și cele șapte nopți în aceeași bază montană, dacă aș găsi din nou o cazare bună. Timpul suplimentar petrecut în mașină a fost compensat de libertatea de a alege în fiecare dimineață traseul și direcția în care voiam să plecăm.
Aș lăsa din nou loc pentru flexibilitate. În Alpi, un itinerar în care fiecare zi este stabilită cu luni înainte poate deveni inutil de rigid. Vremea contează, dar la fel de mult contează energia pe care o ai după traseul din ziua precedentă și dorința de a schimba planul pe parcurs.
Poate aș adăuga încă o zi la Adriatica – și spun “poate”, pentru că, pentru mine, cele două nopți au fost suficiente și s-au potrivit bine în ritmul întregii călătorii.
După Krnsko jezero, Vogel, Seven Lakes Valley, Tolmin Gorges, cascade și zilele petrecute pe Soča, am simțit că experiența noastră a fost deja plină și rotundă.
Pentru o primă incursiune în Slovenia și în Alpii Iulieni, a fost suficient. Și îmi place că au rămas locuri și trasee pentru o călătorie viitoare. Pentru că, da, Slovenia ne-a plăcut foarte mult și vrem să revenim.
Slovenia, după 12 zile
Am plecat pentru munți și am descoperit că apa a fost aproape la fel de prezentă în călătoria noastră.
Lacurile Bled si Bohinj de pe SUP. Krnsko jezero după urcarea prin pădure. Lacurile din Seven Lakes Valley. Soča văzută mai întâi liniștită, de pe SUP, apoi rapidă, dintr-o barcă de rafting. Cascadele. Cheile. Adriatica.
Slovenia nu mi s-a părut spectaculoasă printr-un singur loc. Mi-a plăcut tocmai pentru cât de repede se schimbă peisajul și pentru cât de simplu poți trece de la un oraș mic și verde la un traseu alpin, apoi la un râu, o cascadă sau la mare.
Dar, dincolo de peisaje, mi-a rămas și felul în care slovenii par să se raporteze la natură și la mișcare. Sportul și timpul petrecut afară par să facă parte firesc din viața de zi cu zi. Pe traseele de munte am întâlnit familii cu copii foarte mici, iar pe șosele și poteci am văzut frecvent părinți și copii în ture cu bicicleta. Nu părea ceva rezervat celor foarte sportivi, ci mai degrabă un obicei cultivat de mici și împărtășit în familie.
Am remarcat și grija pentru locurile prin care trec: trasee curate, spații naturale bine păstrate și, în general, mult respect pentru regulile de protecție a mediului. Iar în interacțiunile noastre, oamenii au fost politicoși, discreți și disponibili atunci când am avut nevoie de o informație sau de ajutor. Toate acestea mi-au lăsat impresia unei culturi în care mișcarea, apropierea de natură și responsabilitatea față de mediul în care trăiești sunt valori foarte prezente.
Poate tocmai de aceea Slovenia ni s-a potrivit atât de bine. Pentru o vacanță activă, cu mult mers și cât mai mult timp afară, mi s-a părut una dintre cele mai echilibrate destinații europene pe care le-am explorat. Și una în care ne dorim să revenim.
Te invit să te abonezi la canalul YouTube @mirelaivaz și apreciză cu Like & Share filmările din secțiunea EXPLOREAZA Lumea. Aici vei descoperi imagini și impresii din călătoriile mele în locuri autentice.
IȚI SUNT ALĂTURI!
Sunt Mirela Ivaz, profesoară de Yoga 500-hours RYT, Integrative Yoga Therapy & Ayurveda Practitioner, Consilier pentru Dezvoltare Personală, Trainer Fitness și Consultant Nutriționist (acreditări ANC). În prezent, sunt psiholog în formare.
Parcursul meu în Yoga și Ayurveda include certificări obținute în India, prin Yoga Alliance și STED Council, iar practica meditației am aprofundat-o în Nepal și Franta, sub îndrumarea călugărilor budiști.
Din 2015, ghidez sesiuni de Yoga de grup și individuale și organizez tabere și evenimente dedicate unui stil de viață sănătos și echilibrat. În lucrul individual integrez, în funcție de nevoile fiecărei persoane, Yoga, mindfulness, dezvoltare personală și practici orientate către corp.
Din 2018, lucrez și cu copii și adolescenți, în școli și în medii educaționale private, prin ateliere și programe de dezvoltare personală și socio-emoțională.
