CalatoriiStil de viata

Maramureş in poteci de munte – Colosul Rodnei (Ziua 3)

A treia zi ne trezim devreme si pornim spre Borşa, de care ne despart cei 88 de km. Destinatia: Vf. Pietrosul Rodnei.

Primii 20 de km sunt in regula, insa odata intrati pe drumul judetean fac slalom pret de 60 de km printe şanturi si gropi, cicatrici ale iernilor trecute. Scutul masinii rezista eroic si nicio piesa importanta afectata. Se lucreaza intens la infrastructura si cred ca in cativa ani zona va deveni atractiva ca acces pentru sporturile de iarna, pana atunci insa disconfortul produs de drumul dezafectat este mare. Dacă nu ai de cărat buşteni sau de vânat nevâstuici, nu are sens sa te incumeţi pe asemenea drumeag.
Zărim Muntii Rodnei si pare atat de greu de ajuns la ei. In apropiere de Borşa, intalnim femei in port tradiţional si opinci mergand spre biserica. Suntem in Maramureş.
 

 

Borşa este un santier plin de praf si zgomot de utilaje grele, insa nu ne descurajam. Aflam drumul catre locul de pornire al traseului care coincide cu strada către Mănăstirea Pietroasa.

De aici avem de parcurs cam 4 ore pana pe Vârful Pietrosul Rodnei. De jos vedem varful inzapezit care contrasteaza puternic cu verdele de la poale. Drumul pe sosea ne-a luat ceva timp si este aproape ora 11. Traseul este marcat cu banda albastra – super, culoarea preferata.
 
 

Cum spunea un amic basarabean: “foc la ghete”. Caldura si bolovanis cat cuprinde. Drumul este lat si poate fi parcurs cu masini de teren accidentat. Traseul este populat si intalnim oameni urcand sau coborand. Nu sunt multe de povestit despre prima parte a traseului; timp de doua ore suntem captivi in santul lat unde nu adie pală de vânt. Cu toate astea, privelistea incepe sa ne ofere mici recompense care ne ajuta sa continuam. Punem un picior in fata celuilalt si ne imaginam ca dupa curba vom zari cabana salvamont si Lacul Iezer.

Ajungem la cabana si relieful se schimba complet. Refacem rezervele de apa, ne informam despre traseul, facem calcul si ne dam seama ca avem timp suficient sa ajungem pe varf si sa coboram pana la lasatul serii.
 

 

De la cabana privelistea seamana izbitor cu zona Mălăieşti din Bucegi.

In fata noastra admiram un amfiteatru colosal de o frumusete salbatica. Un turist canta o doina la fluier.

Intr-un sfert de ora ajungem la Lacul glaciar Iezer (1825 m). Imi este greu sa descriu frumusetea locurilor. Sunt momente unice care, daca sunt prea mult analizate mental isi pierd din magie. Nicio poza sau filmare nu pot reda trairile drumeţului izbit de coplesirea senzoriala pe care locul acesta o produce.  Trebuie sa mergi acolo si vei intelege singur.
 

Pana pe varf mai avem maxim doua ore si lasam sa ne bucuram cat mai mult de urcare. Temperatura scade treptat si ne racorim in sfarsit. Urcam pieptis, insa efortul nu este resimtit. Privim in jos spre iezer si nu ne mai saturam de tabloul naturii.
Poteca strabate costişa cu zapada si continua sa urce inspre varf in forma de zig-zag pe versantul din dreapta. Imposibil sa te ratacesti daca este senin, insa e mare bai daca ai de infruntat o furtuna sau o cufureala, pentru ca in ambele cazuri e imposibil sa te ascuzi. Avem foi de ploaie, asa pe pentru prima varianta suntem asigurati.

Intalnim puhoi de lume, turisti de toate felurile, mai mult sau mai putin echipati.

Izbutim si atingem coama muntelui, iar de aici avem perspectiva de 360 grade. Simt cum mi se inmoaie genunchii de la sentimentul de plenitudine. Din nou raman fara cuvinte si cred ca orice as spune nu e suficient sa cuprind maretia locului.
 

Inca 10 minute si ajungem pe Varful Pietrosul Rodnei (2303 m). Cu un binoclu strapungem zarea peste Tara Maramureşului, pana departe in Ucraina.
 
 

 

Locul merita mai multa atentie din partea autoritatilor. E pacat sa nu punem in valoare ceea ce avem. In fine…dupa inca cateva valuri de desfatare a simturilor, pornim agale pe drumul de intoarcere cu promisiunea ca intr-o zi vom reveni sa parcurgem si ceilalti munti ai Rodnei.
Coborarea o facem cu usurinta si intr-o ora suntem inapoi la Cabana Salvamont. Mancam asezati pe iarba, langa un parâu si ne fixam niste ancore mentale cu amfiteatrul Pietrosului. Cum e oare sa petreci o noapte aici, la cort, acoperit de miile de stele?

De la cabana induram coborarea pe bolovanis, inca 2 ore si calcam cu atentie sa evitam entorsele. Nimic remarcabil, iar memoria mea selectiva pare ca si-a facut treaba.

Aproape de mănăstire privim din alta perspectiva livezile de faneaţa. Razele blande ale soarelui care apune creaza un peisaj ancestral, pus in valoare de puzderia de culori ale florilor de fan. Asezarea pare netulburata de schimbarile modernitatii. Elementele primare precum pamant, piatra, lemn, foc, apa sunt nealterate, iar reintoarcerea la primar este totala.
 

 
Ne oprim si privim in jur fara sa scoatem un sunet pentru a nu altera perfectiunea.

Ajungem la Mănăstirea Pietroasa, a carei turla inalta si ascutita strapunge cerul.

Privim inca o data muntele si suntem recunoscatori pentru darurile primite.
Urmareste aici traseul nostru live, cu filmulete inregistrate pe parcurs!

 
 
Iti doresc drumuri senine!
 
* un text Razvan Cojocaru
 

Iti place sa călătoreşti şi sa explorezi frumuseţea naturii?

Permite paşilor tai sa te poarte pe cărări de munte! (Re)descopera frumusetea nealterată a naturii, lasa-ti plamanii sa se umple cu aerul curat si tare de munte, auzul sa-ti surprinda susurul de izvor si ciripitul pasarilor, iar tu sa simti ca revii ACASĂ.

Scrie-mi pe contact@ivaz.ro si iti voi oferi detaliile de care ai nevoie.

Pregateste-ti rucsacul de calatorie si creaza-ti povestea vietii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *