MeditatieYoga

Legătura dintre Emoții și Starea de Sănătate. Modalități de Eliberare a Tensiunilor Mentale și Emoționale.

Unul dintre aspectele care ma fascinează este legătura dintre trup, minte și emoții și felul în care ceea ce se întâmplă în planul mental are efect în planul fizic și invers.

Mintea și trupul nu sunt entități separate,

deși există tendința de a gândi și de a acționa ca și cum ar fi. Atât corpul, cât și mintea aduna tensiuni sau blocaje. Fiecărui blocaj la nivel mental ii corespunde unul la nivel fizic, muscular și invers. 

Cartea renumitului medic si cercetător științific, Bessel Van der Kolk, vine sa reafirme – ceea ce este știut de mii de ani in tradiția yoga si ayurveda – și anume: “Corpul tine scorul” (titlul cărții in original, The Body Keeps the Score). In cartea sa, Van der Kolk prezintă cum numeroase afecțiuni de sănătate (intre care, bolile autoimune, dureri de spate, migrene, fibromialgia, anxietatea si depresia, atacurile de panica, adictiile si comportamentele distructive, obezitatea) apar in urma acumulării îndelungate a unor emoții negative intense, pierderii capacității de a te simți bine si in siguranță in propria piele si, prin extensie, in lume.
Cu atât mai mult, ca societate suntem instruiți sa ne deconectam de la ceea ce simțim cu adevărat. Ritmul de viata rapid si solicitant ne așează constant în modul de “a face”. Într-atât încât ajungem sa ne simțim inutili dacă nu “facem” și producem. Iar atunci când suntem condiționați sa dam in mod constant – la serviciu si acasă – si se întâmplă sa ne luam o secunda pentru noi înșine, ne cuprind sentimente de vinovăție si rușine.

Este totuși un act de egoism sa iei o pauza doar pentru a sta un timp cu tine?

Majoritatea oamenilor evita sa isi acorde timp, o pauza. Din experienta mea, pot reduce motivele la:
1. Teama de “a fi singur”: apar “fantome” din trecut, îngrijorări cu privire la un viitor incert;
2. Considera ca nu merita: resposabilitatile nu ii dau pace (proiectele de la serviciu, responsabilitatea salariului si a funcției, grija copilului, ratele de la banca, etc) si, de asemenea, poate reflecta o stima de sine redusa;
3. Lipsa educației/exemplului: pur si simplu, modelul din familie este “munca, munca, munca si nu crâcnim/ n-avem de ales”.
Vârtelniță aceasta a vieții moderne ne așează tot mai mult in rolul de “manageri de probleme”.  Societatea însăși asociază conotații negative expresiei “a fi singur”, de parca din momentul in care închidem ușa, un balaur cu șapte capete isi face apariția; si nu ma îndoiesc ca pentru unii chiar poate fi astfel.
Din experienta mea personala, regăsindu-ma in fiecare din cele trei motive de mai sus, am fugit de câțiva balauri la viata mea. Pana când mi-am luat inima in dinți, constrânsă si de împrejurări – oaresce afecțiuni de sănătate – sa fac un pas înapoi, sa ma distanțez un pic de împresurarea situației si sa îmi permit sa reflectez. Asta nu înseamnă ca mi-a fost chiar usor. Uneori este suficient sa îmi spun “Gata, acum iau o pauza sa reflectez cine sunt, ce fac si mai ales, de ce o fac!” si rămân linistita in propria-mi reflectie. De cele mai multe ori însă, este nevoie sa ma împing dincolo de limitări si blocaje mentale pentru a descoperi cine sunt cu adevărat: explorând si observând propria experienta interioară, sa scot la suprafață expresia autentica a vocii si corpului.

 

Fie ca le dai emoțiilor negative sau “greutății” responsabilităților puterea sa te copleșească, întârzii sa intervii in direcția aplanării conflictelor interioare si neglijezi aspecte esențiale ale personalității tale, consecințele vor apare mai devreme sau mai târziu sub forma oboselii cronice, insomnii, furie, depresie sau atacuri de panica, senzația de epuizare fizica si psihica, dureri de spate, probleme de digestie sau de respirație, afecțiuni ale aparatului circulator/eliminator/reproducător/urinar, etc.

Sa iei o pauza doar pentru a sta pentru un timp cu tine este o necesitate, nicidecum un act de egoism.

 

Sa iei o pauza, este primul pas…
…Primul pas dintr-un proces ce iti permite sa te întorci la inteligența, armonia și creativitatea înnăscute, redobândirea sentimentului de a te simți bine in propria piele precum si in relațiile cu ceilalți, rezolvarea eficienta a responsabilităților de serviciu sau a sarcinilor de acasă; dacă ești peste măsură afectat emoțional, prea stresat sau agitat, sentimentul bunăstării fizice, mentale si emoționale rămâne departe.

 

DE CE YOGA ASANA SI MEDITATIA SUNT PARTE DIN ACEST PROCES

1. ASANA
În Yoga Sutra a lui Patanjali există o definiție concisă a yogasana:
Sthiramsukhamaasanam
adică “acea poziție care este confortabilă și stabilă”. În acest context, asana este practicata pentru a dezvolta capacitatea de a sta confortabil într-o poziție pentru o perioadă lungă de timp, necesară in meditație. Yoghinii Hatha (sistemul Hatha Yoga), au descoperit totusi că anumite poziții specifice ale corpului – asana, deschid canalele energetice și centrele psihice. Ei au descoperit că dezvoltarea controlului asupra corpului prin aceste practici le permite să controleze mintea și energia. Yogasanele au devenit instrumente de conștientizare mai profunda, oferind fundația stabilă necesară pentru explorarea corpului, a respirației, a minții.
Astfel, știința yoga începe să lucreze de la corpul fizic, care pentru majoritatea oamenilor este un punct de pornire practic și familiar. Atunci când dezechilibrul apare la acest nivel, organele, mușchii și nervii nu mai funcționează în armonie, ci acționează în opoziție unul cu celălalt – in consecință, eficienta organelor si sistemelor din corp scade pana la nivelul in care boala se manifesta. Yoga are scopul de a aduce diferitele funcții ale corpului într-o coordonare perfectă, astfel încât acestea să funcționeze pentru binele întregului corp.
Dinspre corpul fizic, yoga se îndreaptă către nivelurile mental și emoțional. Mulți oameni suferă ca urmare a stresului și a interacțiunilor vieții cotidiene.
Asana eliberează tensiunile mentale, tratându-le la nivel fizic, acționând somato-psihic, dinspre corp către minte. De exemplu, tensiunile emoționale și suprimarea acestora pot restrânge sau bloca buna funcționare a plămânilor, a diafragmei și a procesului de respirație, contribuind la apariția astmului.
Prin practica Asana, corpul eliberează energia latenta, manifesta vitalitate și putere, iar mintea devine clara si luminoasa, creativă, bucuroasă și echilibrată. Astfel, este experimentata o creștere a satisfacției personale si a încrederii in forțele proprii care se răsfrânge în toate domeniile vieții.
 
2. MEDITATIA
Imi place un vechi proverb zen care spune in felul urmator:
Meditează pentru 20 minute în fiecare zi dacă nu ești prea ocupat. Altfel, meditează timp de o ora.
Prin meditație putem să experimentăm sinele tăcut de dincolo de gândurile și emoțiile noastre. Acesta este punctul nostru intern de referință. De aici putem crea rezultatul dorit. Meditația sprijină ancorarea in aceasta zona de echilibru, care pentru mine reflecta cel mai bine cine sunt eu cu adevărat, nevoile si aspirațiile mele, lumea..
Pregătesc într-un articol viitor sa iti introduc mai pe larg acest subiect al Meditației și sa îți dezvălui câteva dintre tehnicile simple si eficiente de meditație pe care le folosesc.

 

Îți împărtășesc una dintre tehnicile de meditație pentru eliberarea de blocajele emoționale. Prin aceasta tehnica devii observatorul propriilor tale gânduri si trăiri si îți permite sa le adresezi si sa afli soluții dintr-un alt spațiu decât cel care simți acum ca te împresoară sau sugruma.

Un lucru este clar: emotiile le manifestam in corp.

Cu cat le neglijam mai mult sau încercăm sa le suprimam, cu atât mai mult ele încearcă sa iasă mai des la suprafață, sa izbucnească, sa ne urmărească. Evitând emoțiile neplăcute, aceasta nu face decât sa prelungească agonia. Îți poate părea nebunesc ce iti spun acum, însă singura modalitate de a ne elibera de tensionările mentale si emoționale este sa le…înfruntam. Exista pentru aceasta o modalitate simpla si clara.

Iata cum se face:
1. Ia-ți o pauza. Afla un loc liniștit.

2. Directioneaza-ti atentia catre propriul corp.

Fa o scanare rapidă și observa ce zona din corp îți atrage atenția. Există un nod în stomac? O greutate în piept, un nod in gat? Explorează senzația, cum se simte pentru tine: este greu, fierbinte, rece, ascuțit, noduros?

3. Invita-ți mintea să aducă situația problema, cea care ti-a provocat acele sentimente.

Încearcă, pe cat posibil, sa derulezi scenariul in mintea ta fără judecăți sau interpretări, pur și simplu observându-ti corpul în timp ce faci acest lucru. Este posibil să apară scenarii înrudite care te ajută mergi către rădăcina blocajului emoțional – acestea se găsesc adesea în copilărie, dar pot fi din orice moment. Nu îți face griji dacă nu apar – cel mai important este observarea modului în care emoțiile se manifesta, răspunsul in corpul tău. Înaintează încet, nu grăbi procesul; alege sa fii prezent si sa observi.

4. Ramai cu senzația si observa cum se transforma.

Ramai cu senzația si observa cum aceasta se mișcă si ia forme diferite in corpul tău până când, în cele din urmă, se risipește. Acesta este, de obicei, urmat de un sentiment de limpezime și ușurință în corp. De multe ori, respirația adâncă, profunda indică eliberarea emoției din corp
Un sfat. Este natural si benefic sa primești indicii cu privire la ceea ce nu-ti priește: sentimente de furie, frică, respingere, singurătate, senzații de voma, arsura in stomac, diareee, dureri acute si presiune in zona capului. Prima reactie poate fi de respindere, de negare. Este important sa recunoști si sa accepți aceste stări si sa alegi sa le explorezi din calitatea de observator, fără a te judeca pentru ceea ce simți: nu exista nimic greșit sau corect pentru felul in care trăiești emoțiile.
 
Lasa-te ghidat aici, urmarind fiecare pas in varianta inregistrata a meditatiei[VIDEO] Eliberarea de blocaje emotionale: Tehnica simpla de Meditatie

Intr-o incheiere…

Yoga -intre care Asana si Meditația – nu poate oferi un remediu pentru problemele vieții cotidiene, însă prezintă o metodă dovedită pentru a face față acestor situații. Swami Sivananda din Rishikesh explica yoga ca fiind “uniunea si armonia intre gând, cuvânt și faptă sau, altfel spus, intre minte, inimă și mână”.
Prin practica yoga, se dezvolta o conștientizare aparte a interdependenței dintre nivelurile emoțional, mental și fizic și cum o tulburare în oricare dintre acestea le afectează pe celelalte. Treptat, această conștientizare duce la o înțelegere a zonelor mai subtile ale existenței.

***

Împărtășește-mi impresiile tale, modul in care te afectează in prezent emoțiile negative si cum consideri ca te poate sprijini ceea ce ai aflat prin acest articol. De asemenea, dacă îți dorești sa îmbunătățești un anumit aspect din viata ta, întreabă-ma cum alimentația, yoga, ajustări in stilul de viata iti pot veni in sprijin. Scrie-mi pe contact@ivaz.ro si îți răspund, chiar eu 😊
Daca ești în București si vrei sa vii la ședințele de yoga pe care le ghidezi, întreabă-ma unde și când 😊
Iti aduc cel mai nou eveniment de la intoarcerea mea din India:
ATELIERUL TĂU DE FEMINITATE, Ediția de Primăvară: Inner Feminine Spring Fest, 18 martie 2018, București. O zi pentru un întreg sezon!
Afla detaliile AICI si de ce acest eveniment este pentru tine!
Mirela Ivaz
Yoga Teacher & Ayurveda Lifestyle Counselor, acreditat Yoga Alliance RYT500 si STED Council (India)
*Resurse articol: Bessel Van der Kolk, Swami Satyananda Saraswati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *