Jurnal de călătorie, zi cu zi, pe coasta de sud-vest a Portugaliei
Există călătorii în care te grăbești să vezi cât mai multe locuri. Și există călătorii în care înaintezi foarte încet.
Fishermen’s Trail face parte din a doua categorie.
Timp de o săptămână am mers pe jos de-a lungul coastei de sud-vest a Portugaliei, cu tot ce aveam nevoie în spate: haine pentru câteva zile, apă, ceva de mâncare și curiozitatea de a vedea ce se află după următorul promontoriu.
În fiecare dimineață am plecat din satul în care dormisem peste noapte, pentru ca seara să ajung într-un altul. Fără mașină, fără grabă. Doar cu rucsacul în spate și cu poteca urmând, aproape neîntrerupt, coasta Atlanticului.
Am ales varianta sudică a Fishermen’s Trail, între Aljezur și Lagos, aproximativ 130 km împărțiți în șase etape. Lagos este și punctul final al traseului: un oraș vibrant din regiunea Algarve, renumit pentru falezele sale spectaculoase, plajele cu ape turcoaz și centrul istoric plin de viață.
Fishermen’s Trail este una dintre cele patru rute care alcătuiesc Rota Vicentina, o rețea de peste 450 km de trasee de drumeție din sud-vestul Portugaliei. Este considerat cel mai spectaculos dintre ele, deoarece urmărește aproape permanent linia oceanului, trecând prin zone sălbatice, sate pescărești și unele dintre cele mai frumoase peisaje de coastă din Europa.
Deși nu a fost o competiție – decât, poate, cu mine însămi – traseul a fost o provocare. De ce?, vei descoperi pe măsură ce parcurgi jurnalul fiecărei zile.
Am avut însă un avantaj logistic important: toate cazările erau rezervate dinainte. Astfel, fiecare zi avea un obiectiv simplu: să ajungem la destinația următoare, bucurându-ne de frumusețea peisajului care se dezvăluia diferit cu fiecare pas.
Ai putea spune că asta simplifică multe. Și chiar o face. Dar fiecare zi a avut propria dinamică, propriile provocări și propriile surprize.
Într-o astfel de călătorie, în care singurul mijloc de transport este propriul tău pas, nu te mai gândești la foarte multe lucruri. Pentru mine a contat enorm că am avut alături un camarad de încredere, cu care am putut împărtăși bucuria descoperirilor și care a știut să-mi asculte, cu răbdare și umor, toate momentele în care oboseala mă făcea să verbalizez fiecare kilometru rămas.
În astfel de zile mănânci când ți-e foame, te hidratezi bine (electroliții sunt o idee excelentă pe un astfel de traseu), cauți și cea mai mică fâșie de umbră când soarele devine prea puternic, te oprești când întâlnești o plajă prea frumoasă ca să treci pur și simplu pe lângă ea și, spre finalul etapei, începi să aștepți cu nerăbdare baia în ocean. După aceea, îți dorești doar ceva ușor de mâncare, un duș și un loc liniștit unde să dormi.
Mi-am propus să notez în fiecare zi câteva impresii la cald și să postez fotografii din ceea ce vedeam și trăiam peste zi. Privind acum în urmă, îmi dau seama că tocmai aceste însemnări m-au ajutat să reconstruiesc, pas cu pas, jurnalul complet al călătoriei.
Ziua 1 – Din Lisabona pe Fishermen’s Trail
16.5 km | 5 ore de mers
Am plecat din Lisabona cu emoții mai mari decât ne-am fi dorit.
Cu doar câteva minute înainte de plecarea autocarului am descoperit că biletele fusese cumpărate pentru… 26 martie, nu pentru 26 aprilie.
Pentru câteva minute am crezut că întreaga planificare de luni de zile se încheie înainte să înceapă. Cu ceva noroc am reușit, în ultimele două minute, să urcăm în autocarul FlixBus spre Aljezur.
Câteva ore mai târziu, coboram deja din autocar în micul oraș Aljezur, punctul nostru de start pe Fishermen’s Trail. O oprire la o terasă a fost binevenită, pentru o gustare și puțină umbră, înainte să ne aventurăm pe traseu.
Prima etapă urma să ne ducă din Aljezur până în Arrifana, aproximativ 16.5 km, pe care i-am parcurs în 5 ore. Aljezur este așezat puțin în interiorul continentului, astfel că prima panoramă amplă asupra regiunii am avut-o de la castelul medieval care veghează de secole aceste locuri. De aici am început să ne îndreptam spre ocean, traversând valea râului Aljezur și peisajul său cu coline.
La un moment dat, aproape pe neașteptate, s-a deschis în fața noastră Praia de Monte Clérigo, cu atmosfera ei relaxată de vacanță și surferii care animau plaja. Atunci am început să înțelegem de ce acest traseu este atât de apreciat.
Oceanul a rămas aproape permanent în dreapta noastră. Poteca a urmat fidel conturul falezelor înalte și abrupte, iar fiecare cotitură deschidea o altă perspectivă asupra Atlanticului.
Era sfârșit de aprilie, început de mai. Primăvara părea că acoperise întreaga coastă. Câmpuri întregi de flori sălbatice colorau traseul, iar mirosul vegetației, amestecat cu aerul sărat al mării, ne însoțea la fiecare pas.
Primele dune de nisip ne-au făcut cunoștință și cu partea mai solicitantă a traseului. Mersul prin nisip cere mai mult efort decât pare din fotografii, iar după câteva sute de metri începi să înțelegi de ce mulți spun că Fishermen’s Trail este mai dificil decât indică diferențele de nivel.
Dar tocmai alternanța dintre poteci de coastă, dune, faleze, urcări și coborâri este cea care dă farmecul traseului.
Spre după-amiază am ajuns în Arrifana. Prima zi se încheia cu sentimentul că haosul dimineții rămăsese undeva în urmă. În fața noastră se deschidea o săptămână în care singura grijă avea să fie să urmăm poteca și să ne bucurăm, pas cu pas, de tot ce avea ea să ne ofere.
Ziua 2 – Arrifana → Carrapateira
21.6 km | 6 – 7 ore de mers
A doua zi a fost cea în care am intrat cu adevărat în ritmul traseului.
Ne-am trezit devreme, așa cum aveam să facem în fiecare dimineață. Soarele începe să încălzească aerul încă de la primele ore, iar după experiența zilei precedente ne-am dat seama că prima parte a zilei este cea mai potrivită pentru mers. Ne-am pregătit rucsacurile, ne-am îmbrăcat cu hainele anti-UV, ne-am aprovizionat cu apă și am pornit din nou la drum.
Traseul a continuat de-a lungul Atlanticului, alternând între faleze spectaculoase și întinderi largi de dune. Dacă în prima zi descopeream Fishermen’s Trail, acum începeam să-i înțelegem ritmul. Nu diferențele de nivel îl făceau solicitant, ci succesiunea continuă de suprafețe diferite: pământ bătătorit, nisip, iarbă de coastă și, din nou, dune care îți încetineau fiecare pas.
Peisajul se schimbă constant. Poteca trece prin pâlcuri de eucalipt, apoi se deschide spre câmpuri largi acoperite de flori sălbatice, pentru ca mai apoi să revină pe marginea falezelor.
Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la Fishermen’s Trail a fost lipsa distragerilor. Ore întregi nu întâlnești decât câțiva alți drumeți, iar singurele semne de civilizație sunt câte o fermă izolată sau o terasă care apare aproape neașteptat, ca o mică oază de umbră și răcoare.
În ziua aceasta am descoperit una dintre ele. În mijlocul pustietății, când soarele începea să ardă tot mai puternic, mica terasă ne-a oferit exact ceea ce aveam nevoie: umbră, câteva scaune și o pauză. O bere rece, o înghețată și un snack simplu au fost suficiente cât să ne încărcăm bateriile înainte de a continua.
Câteva ore mai târziu, traseul ne-a scos din nou la ocean, în dreptul Praia de Bordeira.
Știind că mai aveam puțin până la cazare, ne-am permis un răsfăț: ne-am oprit direct pe plajă. După ce am coborât, aproape alunecând, o dună uriașă de nisip, am avut satisfacția de a-mi scoate incaltarile pentru a simți nisipul fin sub tălpi și apa rece a Atlanticului. Am lăsat rucsacurile direct pe plajă și am intrat în apă. Am înotat, am spart valurile și am privit surferii cum intrau în apă unul câte unul, și se lasau purtați de ocean cu o naturalețe care părea firească.
Cu greu ne-am desprins de plajă, să ne continuam drumul. Ultimul kilometru ne-a dus în Carrapateira. Cazarea a fost într-o căsuță simplă, înconjurată de natură și de liniște. După aproape 22 km și 7 ore de mers, era tot ce aveam nevoie. Un duș, o cină pe terasă și sentimentul plăcut că încă o zi se încheiase cu bine.
Începem să simțim călătoria altfel. Nu mai numărăm kilometrii. Începem să numărăm experiențele.
Ziua 3 – Carrapateira → Vila do Bispo
Aproximativ 22 km | în jur de 7 ore de mers
În dimineața celei de-a treia zile ne-am permis să nu ne grăbim. O ceață albicioasă acoperea ușor satul Carrapateira și ținea soarele la distanță. După două zile în care am plecat devreme pentru a evita căldura, dimineața aceasta a părut să ne spună că putem încetini puțin.
Am luat micul dejun fără grabă și ne-am bucurat de liniștea locului înainte să pornim din nou la drum.
Traseul și-a păstrat frumusețea sălbatică cu care începeam deja să ne obișnuim. Atlanticul a rămas în dreapta noastră, iar poteca a urcat și a coborât continuu pe deasupra falezelor.
În această etapă am simțit din plin diferențele de nivel. Coborârile spre plaje au fost abrupte, iar urcările pieptișe ne-au cerut răbdare și un ritm constant. Am apreciat cu atât mai mult faptul că vremea a fost de partea noastră. Prezenta norilor a făcut înaintarea mai accesibilă. Pentru prima dată nu am mai simțit nevoia să fugim de soare, ci ne-am permis să abordăm traseul mai contemplativ: opriri mai dese la câte un belvedere aflat la înălțime, sau popasuri pe cate o plajă mică și pustie. Să privim oceanul și să ascultăm zgomotul valurilor care loveau stâncile.
După o porțiune mai domoală, printre câmpuri pline de flori sălbatice, am început să ne îndepărtăm ușor de coastă. Treptrat, am lăsat oceanul în urmă și am înaintat câțiva kilometri înspre continent.
Spre seară am ajuns în Vila do Bispo. Un sat liniștit și o cină luată în tihnă pe terasă, admirând acoperișurile și morile de vânt specifice locului.
22 km în aproximativ 7 ore: am avut parte de o zi mai intensă, dar cu unele dintre cele mai frumoase priveliști de până acum.
Ziua 4 – Vila do Bispo → Sagres
Aproximativ 22 km | în jur de 6 ore de mers
După o noapte petrecută în Vila do Bispo, o așezare aflată puțin mai în interiorul continentului, am pornit din nou spre ocean.
Până acum deja intrasem într-un mic ritual. Dimineața ne luăm cafeaua, mâncăm ceva ușor, mai verificăm prognoza și specificul traseului, ne asigurăm că avem suficientă apă și pornim la drum.
Primele ore sunt întotdeauna cele mai ușoare. Suntem odihniți, iar rucsacul pare că face parte din noi. Abia mai târziu începe să se simtă din ce în ce mai greu pe umeri și pe spate.
Sub energia începutului de zi, kilometrii trec aproape fără să-i simțim. Poteca ne-a readus pe marginea Atlanticului, iar peisajul a început din nou să alterneze între faleze înalte, golfuri ascunse și întinderi nesfârșite de ocean.
Unul dintre punctele importante ale zilei a fost Cabo de São Vicente. Un loc încărcat de istorie și simbolism. În Evul Mediu era considerat unul dintre capetele lumii cunoscute. Dincolo de acest promontoriu începea necunoscutul. Marinarii priveau spre ocean fără să știe ce se află dincolo de orizont, iar locul a devenit unul dintre simbolurile marilor descoperiri geografice portugheze.
Astăzi, un far impunător veghează stâncile care se prăbușesc în Atlantic. În același timp, Cabo de São Vicente este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Algarve. După zile întregi petrecute aproape singuri pe traseu, aici am întâlnit pentru prima dată grupuri numeroase de turiști, autocare, magazine cu suveniruri și forfota specifică unui loc foarte popular.
Am rămas o vreme să admirăm priveliștea, însă nu am putut să nu observ contrastul dintre sălbăticia ultimelor zile și atmosfera aglomerată din jurul farului. Poate tocmai de aceea, odată ce am lăsat Cabo de São Vicente în urmă, ne-am bucurat să regăsim liniștea potecii de pe Fishermen’s Trail. Din nou eram doar noi, oceanul și falezele care se desfășurau înaintea noastră.
După Cabo de São Vicente, traseul își schimbă direcția. Dacă până atunci am mers în principal spre sud, de aici am început să urmăm coasta către est, în direcția Sagres.
Sagres este un oraș mic, dar cu o importanță aparte în istoria Portugaliei. Numele său este strâns legat de Infantele Henric Navigatorul și de perioada marilor expediții maritime care au schimbat felul în care oamenii priveau lumea.
Ne-am cazat rapid și, fără să pierdem prea mult timp, am pornit spre Praia do Martinhal, hotărâți să prindem ultimele ore bune pentru o baie în ocean. După încă o zi lungă de mers, aceasta devenise cea mai frumoasă recompensă.
Apa este rece, la fel ca în zilele precedente, dar observăm că, de la o zi la alta, corpul se obișnuiește cu temperatura oceanului. Intrăm pentru câteva minute, ieșim să ne încălzim la soare, pentru ca apoi sa revenim în apă.
Seara am urcat pe promontoriul de lângă fortăreața din Sagres pentru apus. Mi-e greu să-mi imaginez un mod mai frumos de a încheia o zi petrecută pe coasta Atlanticului.
Am privit soarele a coborât încet în ocean, stâncile colorându-se în auriu, iar cerul prinzând nuanțe de portocaliu și roșu. De-a lungul promontoriului se aflau și alți oameni veniți pentru același moment. Pentru câteva minute s-a făcut liniște. Se auzea doar sunetul surd al oceanului și al valurilor care se spărgeau zeci de metri mai jos. Cu toții priveam.
Ziua 5 – Sagres → Salema
Aproximativ 22 km | în jur de 7 ore de mers
În dimineața celei de-a cincea zile am plecat din Sagres către Salema. Am avut parte de o zi prietenoasă pentru mers. Soarele a rămas mai mult ascuns în spatele norilor, iar adierile de vânt au făcut ca temperatura să fie mult mai ușor de suportat decât în primele zile.
Traseul a continuat să alterneze între poteci suspendate deasupra Atlanticului, câmpuri pline de flori și plaje largi.
La jumătatea traseului am găsit o terasă aflată chiar deasupra plajei. A venit exact la momentul potrivit. Ne-am dat jos rucsacurile, am comandat ceva și am făcut o pauză mai lungă decât de obicei. M-am surprins bucurându-mă pur și simplu că sunt din nou între oameni, în normalitatea lor: grupuri de prieteni sau familii care luau o pauză de la plajă și de la baie pentru a mânca ceva. După câteva ore bune de mers, o astfel de oprire la umbră ne-a încărcat din nou bateriile înainte de a porni mai departe.
Ultimii kilometri către Salema au traversat cărări de coastă și golfuri cu coborâri abrupte urmate imediat de urcări la fel de solicitante. De fiecare dată când priveam în jos spre câte o plajă, îmi venea să mă opresc. Îmi doream să fiu și eu acolo, alături de puținii oameni care se bucurau de nisip, de ocean și de o după-amiază fără niciun alt plan.
Ajunși în Salema, nici de data aceasta nu am mers direct la cazare. Îmi doream cu ardoare să las rucsacul, să-mi scot încălțările, să simt nisipul sub tălpi și să intru în ocean.
Apa Atlanticului a rămas la fel de rece, însă surprinzător de liniștită. Nu o dată mi s-a părut că sunt pe o plajă din Grecia, cu apă turcoaz, lucru la care nu m-aș fi așteptat dacă mă gândesc la experiențele mele anterioare cu oceanul.
În seara aceea am avut parte de una dintre cele mai interesante cazări din întreaga călătorie. Am ales Salema Eco Camp, un domeniu întins, amenajat într-o zonă împădurită, unde căsuțele și spațiile de cazare sunt răsfirate printre pini și vegetația specifică regiunii. Un duș, o cină liniștită, o plimbare prin camping și o noapte petrecută într-un cort cu saltele încălzite. Încă o zi de traseu încheiată cu bine.
Ziua 6 – Salema → Lagos
Aproximativ 22 km | puțin peste 7 ore de mers
Ultima zi pe Fishermen’s Trail.
Am plecat dimineața din Salema și mi-am luat rămas bun de la golful liniștit, cu apa limpede și nisipul fin care ne oferise un binemeritat răgaz în ziua precedentă.
Până acum, traseul fusese în mare parte sălbatic. Ore întregi mergeam fără să întâlnim aproape nimic în afară de ocean, stânci, câmpuri de flori și câte o terasă izolată, apărută parcă din senin. Din când în când ne mai intersectam cu câțiva alți drumeți aflați și ei pe Fishermen’s Trail, însă, în rest, natura era cea care domina peisajul.
În ziua aceasta, atmosfera s-a schimbat. Am traversat două sate pescărești, Burgau și Luz, fiecare cu ritmul său liniștit. Ne-am oprit pentru câteva minute, am luat o gustare, ne-am răcorit cu ceva rece de băut și ne-am continuat drumul.
După Luz a urmat una dintre cele mai solicitante urcări ale întregii zile. O pantă lungă și abruptă ne-a readus sus, pe faleza înaltă. Privind în urmă, golful și satul Luz rămăseseră undeva jos, iar oceanul părea și mai întins decât până atunci.
De aici, traseul s-a schimbat complet. Poteca îngustă și sălbatică a lăsat loc unei promenade amenajate, cu pasarele și parapete din lemn. Zona dintre Luz și Lagos este una dintre cele mai populare porțiuni de coastă din Algarve, iar diferența se simte imediat. Sunt mai mulți oameni, mai mulți turiști și o infrastructură care face accesul mai ușor către punctele panoramice.
Am înaintat în ritmul nostru domol, pentru că priveliștile meritau toată atenția. Oceanul a continuat să ne însoțească, iar falezele sculptate de apă și vânt deveneau din ce în ce mai spectaculoase pe măsură ce ne apropiam de Lagos.
După aproximativ 22 km și puțin peste șapte ore de mers, am ajuns la destinația finală. Lagos. Un oraș diferit de satele prin care trecuserăm în ultimele zile. Mai mare, mai animat, cu un centru istoric plin de viață, faleze spectaculoase și unele dintre cele mai cunoscute plaje din Algarve.
Nici de data aceasta nu am zăbovit. Ne-am îndreptat direct spre Praia Dona Ana, renumită pentru stâncile aurii care încadrează golful și pentru apa limpede, protejată de falezele înalte. După șase zile de mers, a fost poate cea mai așteptată baie în ocean. Am rămas acolo până spre seară, fără nicio grabă.
Fishermen’s Trail se încheiase.
Planul nostru includea încă o zi în Lagos. De data aceasta fără rucsac, fără un traseu de urmat și fără kilometri de parcurs. Doar timp să descoperim orașul pe îndelete și să ne bucurăm de plajă și de ocean într-un ritm mult mai domol decât cel al ultimei săptămâni.
Ziua 7 – Lagos, fără rucsac
După șase zile în care fiecare dimineață începea cu strânsul bagajelor și verificarea traseului, ziua a șaptea a avut un singur plan: fără grabă.
Am început dimineața într-o padaria portugheză, genul acela de brutărie unde localnicii își beau cafeaua în picioare, iar vitrinele sunt pline cu pâine proaspătă, pastéis de nata, empadas și alte produse de patiserie. A fost primul mic dejun din ultimele zile în care nu ne-am uitat la ceas și nu am mai calculat câți kilometri aveam de parcurs.
Am continuat cu o plimbare lungă prin centrul vechi al orașului. Față de agitația din seara precedentă, dimineața Lagos are un ritm cu totul diferit. Străduțele înguste, pavajul din piatră și magazinele începeau încet să prindă viață.
Mai târziu am pornit spre Ponta da Piedade, probabil cel mai cunoscut loc din Lagos și unul dintre simbolurile întregii regiuni Algarve. Potecile și pasarelele din lemn urmăresc marginea falezelor și oferă, aproape la fiecare câteva zeci de metri, o altă perspectivă asupra stâncilor aurii, arcadelor și golfurilor sculptate de Atlantic.
De acolo am continuat pe promenada de coastă până la Praia Dona Ana. Dacă în ziua precedentă ajunseserăm aici grăbiți, imediat după încheierea traseului, acum aveam timp. Am rămas câteva ore bune pe plajă, alternând băile în ocean cu momente în care urmăream cum valurile și mareea schimbau culoarea și transparența apei printre stâncile aurii. Apa este liniștită și adăpostită de faleze, ceea ce face din Praia Dona Ana una dintre cele mai apreciate plaje din Algarve.
Spre seară am revenit în oraș. De data aceasta, Lagos era complet trezit la viață. Ne-am plimbat pe malul râului Bensafrim, pe Avenida dos Descobrimentos, printre terase și ambarcațiuni, apoi am intrat din nou în centrul vechi, unde atmosfera de sâmbătă seara era peste tot: muzicieni, spectacole stradale, restaurante pline și oameni veniți din toate colțurile lumii. Promenada de pe malul râului face legătura dintre marină și centrul istoric și este unul dintre locurile cele mai animate ale orașului.
A fost o zi fără kilometri de parcurs și fără un obiectiv anume. După aproape 130 km pe Fishermen’s Trail, exact asta ne-am dorit: timp să ne bucurăm de Lagos în ritmul lui.
Te invit să te abonezi la canalul YouTube @mirelaivaz și apreciză cu Like & Share filmările din secțiunea EXPLOREAZA Lumea. Aici vei descoperi imagini și impresii din călătoriile mele în locuri autentice.
IȚI SUNT ALĂTURI!
Sunt Mirela Ivaz, sunt Consilier pentru dezvoltare personală, Trainer si Consultant nutriționist (acreditare ANC), profesoară de Yoga 500-hours RYT, practician Ayurveda și Integrative Yoga Therapy.
Sunt certificată în India de către Yoga Alliance și STED Council. În Nepal și Plum Village am deprins arta meditației de la calugării budiști, în mănăstire.
Din 2015, predau Yoga și organizez tabere și evenimente pentru promovarea unui mod de viață sănătos și echilibrat. Îmbin folosirea metodelor tradiționale, adaptate nevoilor actuale, cu instrumentele moderne pentru dezvoltare personală.
