Descoperă povestea unei călătorii pe El Camino Portugues: un pelerinaj care transformă fiecare pas într-o descoperire, prin peisaje pitorești și momente de introspecție, până la Santiago, locul unde drumul și sufletul se întâlnesc.
Înapoi de pe El Camino: Ce mi-a adus drumul spre Santiago
Recunosc, am ales să merg pe El Camino Portugues atrasă de frumusețea aclamată a peisajelor.
Un traseu bine marcat, desfășurat pe parcursul mai multor zile, care te poartă prin orașe și sate pitorești, drumuri de legătură liniștite, dealuri acoperite cu viță-de-vie și păduri umbroase din nord-vestul Spaniei. Doar cu un rucsac în spate și promisiunea unor nopți petrecute în locuri noi, acesta a fost planul care m-a atras. Documentarea mea, însă, s-a oprit aici.
În schimb, am descoperit că El Camino nu este doar un traseu fizic, ci o adevărată călătorie interioară. Fiecare pas, fiecare săgeată galbenă m-a condus nu doar către Santiago, ci și către părți din mine pe care nu știam că le căutam. Uneori, răspunsurile nu te așteaptă la destinație, ci se ascund de-a lungul drumului.
Pe acest drum care adună pelerini din toate colțurile lumii, fiecare cu povestea, speranțele și întrebările proprii, am învățat că niciun drum nu trebuie parcurs singur. Conversațiile spontane, încurajările din priviri și râsetele împărțite la mesele simple ale albergurilor te fac să simți că, deși pornești singur, niciodată nu ești cu adevărat singur.
Fiecare zi pe El Camino este o experiență senzorială unică. Mirosul pădurilor de pin si eucalipt dis-de-dimineață, liniștea dintre dealuri, gustul unui bocadillo simplu și satisfacția unei beri reci la finalul zilei de mers sunt detalii care dau vieții pe Camino o frumusețe aparte.
Santiago, destinația finală, nu este doar un loc unde ajungi, ci o stare de spirit. Adevărata descoperire nu e ce găsești acolo, ci cine devii pe drum.
Pe Drumul Galben al El Camino: Între Oia (Santa Maria) și Santiago
Drumul acesta, cu săgețile sale galbene, orașele istorice și peisajele care îți taie răsuflarea, îmi amintește de o poveste din copilărie. O poveste a Vrăjitorului din Oz, despre un alt drum galben, cu o eroină pe care o cheamă Dorothy.
🟡 Drumul de cărămidă galbenă.
🟨 Săgețile de pe El Camino.
Două căi diferite, dar aceeași chemare: să descoperim curajul, iubirea și înțelepciunea care au fost mereu acolo, în noi.
Din Oia (Santa Maria) pe El Camino
Dorothy este purtată de o tornadă din Kansas-ul ei gri într-o lume plină de culori și provocări.
Asemenea lui Dorothy, descoperim că magia nu este în destinație, ci în călătoria însăși.
Dorothy întâlnește o Sperietoare care se crede lipsită de minte, un Om de Tinichea care își deplânge inima pierdută și un Leu care își ascunde frica sub un răget fals.
Pe El Camino, întâlnim oameni care reflectă propriile noastre lupte:
🧠 Ne îndoim de inteligența noastră când ne pierdem pe traseu sau subestimăm simplitatea drumului.
❤️ Încercăm să regăsim pasiunea și conexiunea cu noi înșine.
🦁 Și ne căutăm curajul, pașii ezitând în fața incertitudinilor.
Dar, la fel ca în povestea Vrăjitorului, aflăm că toate resursele de care avem nevoie sunt deja în noi. Drumul nu ne dă nimic nou, ci doar ne amintește cine suntem cu adevărat.
De ce mergem pe El Camino?
Dorothy credea că răspunsurile sunt la capătul drumului, în Orașul de Smarald. Dar descoperă că „Vrăjitorul” e doar un om obișnuit, iar puterea a fost mereu în ea.
La Santiago, nu ne așteaptă miracole sau soluții magice, ci o catedrală impunătoare, povești despre bunătatea umană și un pașaport de pelerin ștampilat cu lecții personale.
Când ajungi acolo, realizezi că nu catedrala te-a schimbat, ci pașii făcuți până la ea – prin ploaie, pe cărări pietruite, între râsete, tăcere și momente de introspecție.
El Camino, drumul meu
Camino nu e o poveste de basm. Este despre efort, bătături, arșița amiezii și arsuri de soare, umeri care dor, despre urcușuri abrupte, uneori despre paturi suprapuse și băi la comun, despre săgeți galbene pictate pe garduri și despre momentele în care te întrebi „De ce am ales să fac asta?”
Dar este și despre oamenii care împart cu tine o gustare, un zâmbet sau o vorbă binevoitoare. Este despre apusurile care te fac să realizezi cât de întins este universul, și cât de infimă este existența noastră în toată imensitatea asta. Este despre liniștea de după o zi lungă, când totul pare să se așeze, și ai timp să te gândești la lucrurile care chiar contează.
Săgețile de pe El Camino sunt cărămizile galbene ale vieților noastre. Ele ne ghidează, dar noi suntem cei care alegem drumul.
Și, indiferent dacă ești Dorothy sau un pelerin cu rucsacul în spate, înveți că nu destinația contează cel mai mult, ci curajul de a păși înainte, de a învăța de la tovarășii de drum și de a regăsi bucuria în simplitatea fiecărei zile.
Buen Camino, și ține minte: „Nicăieri nu-i mai bine ca pe drumul tău.”
Jurnal de călătorie pe Camino Portugues
Călătoria pe El Camino a fost mai mult decât pași măsurați pe o hartă și o colecție de ștampile – a fost o poveste scrisă zi de zi, în ritmul gândurilor, al peisajelor și al oamenilor întâlniți pe drum.
La sfârșitul fiecărei zile, mi-am oferit timp să împărtășesc pe social media din această experiență, ca un jurnal de călătorie. Acum, am reunit toate acele postări, într-un articol disponibil pe blog.
Sper să te inspire să faci, la rândul tău, primii pași pe acest drum sau, cel puțin, să te bucuri de călătoria mea, așa cum am trăit-o.
Ziua 1 – Pe drum pe El Camino 
Dimineața devreme am plecat din Madrid cu trenul. Trei ore mai târziu, la 300 km/h, am ajuns în Ourense. De aici, două autobuze au completat restul drumului, purtându-mă pe colinele înverzite ale Galiciei, până în Oia.
Din Oia am intrat pe El Camino.
M-a întâmpinat un sentiment de ușurare: aceasta era ziua pentru care avusesem cele mai multe emoții. Am așteptat momentul în care să îmi pun picioarele pe El Camino și să intru într-un alt ritm: natural, simplu, al pelerinului.
Să merg pe traseul de coastă, să admir peisajele pentru care este atât de renumit Camino Portugues (motiv pentru care l-am ales), să mă opresc seara într-un loc simplu, unde mă așteaptă un pat și un duș cald. Și a doua zi, să o iau de la capăt. Fără griji. Fără alte preocupări. Doar El Camino, sentimentul de uimire și admirație cu fiecare pas, și următorul popas.
Poze și postarea originală aici.
Ziua 2 pe El Camino – Din Villadesuso, spre Baiona și Nigran (25 km)
Astăzi am pornit devreme din Villadesuso, nerăbdătoare să descopăr frumusețea traseului. Prima parte a drumului ne-a purtat de-a lungul coastei Atlanticului, oferindu-ne priveliști impresionante. Am făcut un popas binevenit la O Muliño, unde ne-am bucurat de o cafea și o gustare, pregătindu-ne pentru ceea ce avea să urmeze.
El Camino ne-a dus adesea pe cărărui ce șerpuiau printre flori sălbatice. În stânga, valurile Atlanticului se spărgeau de malurile stâncoase, iar în dreapta aveam muntele și pădurea.
Soarele răsărit de peste munte a început treptat să își facă simțită prezența, transformând ziua într-una deosebit de călduroasă pentru această perioadă.
Am ieșit din drumul adiacent șoselei/coastei și am urcat spre munte, traversând păduri umbroase și sate așezate pe culmi. Umbra copacilor și aerul răcoros din pădure au fost o adevărată binecuvântare pe o zi atât de caldă.
Destinația principală a zilei a fost Baiona, un oraș de coastă pitoresc, cu un port frumos amenajat, plaje atrăgătoare și un centru vechi ascuns în spatele zonei moderne de la malul mării. Am petrecut aici câteva momente de relaxare, bucurându-ne de liniștea străzilor înguste.
După prânz, ne-am continuat drumul spre Nigran, unde ne-am cazat.
Astăzi traseul pe El Camino a adunat 25 km. Insă lucrurile nu s-au oprit aici.
După-amiaza, am ieșit să explorăm Playa América, o plajă situată într-un golf larg, animată de localnici și turiști.
La finalul zilei, briza mării și răcoarea serii au fost mai mult decât binevenite după o zi lungă și călduroasă. Cu surprindere, am realizat că am parcurs astăzi 40 km (!)
Pentru mine El Camino este atât drumul pelerinului, cât și conectarea cu energia, starea și frumusețea locurilor care mă primesc.
Poze și postarea originală aici.
Ziua 3 pe El Camino – din Nigrán spre Vigo (26 km)
Astăzi am parcurs 26 km pe El Camino, de la Nigrán la Vigo, alegând varianta prin Coruxo. Traseul ne-a purtat prin păduri umbroase, de-a lungul pârâurilor care alimentează vechi mori de apă și prin sate liniștite, oferindu-ne o experiență autentică a regiunii Galicia.
Cerul a fost acoperit de nori în mare parte a zilei, ceea ce a făcut ca temperatura să fie plăcută pentru drumeție.
În Vigo ne-am plimbat în Parque de Castrelos, căutând de data aceasta fiecare porțiune cu umbră. Plăcut, umbros și răcoros a fost și traseul pietonal amenajat de-a lungul Río Lagares.
În centrul istoric al orașului am vizitat majetuoasa Catedrală Santa María.
După o plimbare pe promenada din micul port cu ambarcațiuni de agrement, am urcat pe Monte del Castro: muntele la poalele căruia se află orașul Vigo.
Este al doilea parc din oraș, după Castrelos. Găzduiește un muzeu în aer liber, în vârf o fortareață și oferă priveliști panoramice asupra portului Vigo și a insulelor Cíes.
Apusul acestei zile ne-a prins în Piațeta publică centrală, Porta do Sol.
Poze și postarea originală aici.
Ziua 4 pe El Camino – Vigo, Redondela, Ancade, Ponte Sampaio (30 km)
Astăzi a fost o zi lungă și provocatoare pe El Camino, însă plină de recompense.
O zi de luni dimineața în Vigo se simte intens: zgomot de mașini, forfotă, oameni grăbiți spre muncă și copii spre școală.
Contrastul s-a simțit din plin când am lăsat în urmă agitația urbană și, după o serie de urcări intense, am ajuns în satele de munte. De acolo, privind înapoi spre Vigo, zgomotul părea doar o amintire îndepărtată, înlocuit de liniștea străduțelor cu case și grădini frumos îngrijite.
Traseul ne-a purtat prin sate de munte, prin păduri umbroase și răcoroase, și de-a lungul pâraielor. O binecuvântare, pentru că am fost astfel feriți de soarele care devenea tot mai puternic pe măsură ce ne apropiam de Redondela.
În Redondela, probabil unul dintre primele lucruri care atrag atentia este viaductul feroviar care traversează la înălțime acest orășel. Și borna care marchează intersecția cu Camino Francas.
De aici, El Camino a devenit mai expus la soare, cu porțiuni de umbră binevenite și mici popasuri pe lângă un izvor.
Tot drumul am avut parte de priveliști uimitoare asupra estuarului Ría de Vigo, una din cele mai de seama frumuseți naturale a Galiciei.
Am continuat prin Arcade, faimos pentru fructele de mare și pentru podul istoric Ponte Sampaio, înainte de a ajunge la destinația finală pentru această zi, Ponte Sampaio.
Cei 30 km de azi, plini de urcări și coborâri, ne-au testat rezistența, dar ne-au oferit și o satisfacție pe măsură, întărind legătura cu acest drum unic.
Poze și postarea originală aici.
Ziua 5 pe El Camino – De la Pontesampaio la Pontevedra (13 km)
Ziua de astăzi pe El Camino a fost o binecuvântare după ziua solicitantă de ieri.
Pentru că avem astăzi un traseu considerabil mai scurt decât cele din ultimele zile, am pornit și puțin mai târziu la drum.
Am lăsat în urmă străduțele în pantă cu case frumos îngrijite și ne-am îndreptat spre Pontevedra.
El Camino ne-a purtat prin păduri umbroase și pe marginea dealurilor cu viță-de-vie. Ne-am adăugat și noi pașii, alături de a celorlalți pelerini, pe vechiul drum pietruit și de-a lungul râului Rio Tomeza.
Chiar înainte de Pontevedra, am găsit micuța capelă Santa Marta, datând din 1617, chiar pe marginea drumului. Ne-am oprit pentru a o admira și pentru a adăuga o ștampilă la certificatul El Camino.
Poze și postarea originală aici.
Despre Certificatul de pelerin și colectarea de ștampile aici.
Ziua 6 pe Camino – Din Pontevedra până în Caldas de Reis (26 km)
Ziua a început cu traversarea podului O Burgo peste râul Lérez. Lăsăm în urmă Pontevedra. Ploaia din noaptea trecută a făcut ca aerul să se simtă proaspăt și răcoros: perfect pentru călătoria noastră care este abia la început.
Unul dintre primele momente speciale ale zilei a fost oprirea la casa călugărului din Santa María de Alba. Ascunsă pe marginea traseului, s-a arătat ca un fragment de istorie rămas neatins. Nu ne-am putut abține să nu ne oprim și să admirăm farmecul rustic al așezării și ospitalitatea călugărului, înainte de a merge mai departe.
Traseul ne-a purtat prin păduri de eucalipt cu un miros plăcut aromat, și pe drumuri de piatră mărginită de levadas (canale vechi de irigație) unde apa șerpuia lin alături.
Mai târziu, am pășit pe o secțiune din vechiul Drum Roman XIX. Să mergem pe acest drum antic, pe unde au trecut soldați și negustori romani, a adăugat o profunzime aparte zilei: ne-am simțit prezența efemeră și, totodată, că suntem parte din povestea mai mare a evoluției noastre ca oameni.
Eram trecuți de jumătatea drumului, când am făcut un mic ocol pentru a ajunge la cascada râului Barosa, un loc revigorant și energizant. Nu m-am putut abține să nu îmi vâr picioarele obosite în apa rece ca gheața.
Pe măsură ce ne-am apropiat de Caldas de Reis, Camino ne-a condus prin zone cu viță-de-vie – o dovadă a tradiției viticole bogate a regiunii.
În cele din urmă, am ajuns în Caldas de Reis, oraș-stațiune recunoscut pentru apele termale. Ca în fiecare seară, profitând și de faptul ca soarele apune târziu, am luat la pas orașul pentru a-l descoperi.
Poze și postarea originală aici.
Ziua 7 pe Camino – De la Caldas de Reis la Padrón (29 km, cu buclă pe la Mănăstirea franciscană Herbón, înainte de a intra în Padrón)
O zi atât de bogată, încât am simțit nevoia să o împart în mai multe postări separate, și încă nu am încheiat ce îmi doresc să împărtășesc.
Am început devreme, cu o ploaie măruntă și deasă care ne-a însoțit în prima parte din traseu, și a alternat apoi cu un soare binevoitor de-a lungul zilei.
Am lăsat în urmă Caldas de Reis, să ajungem astăzi în Padrón, ultima noastră oprire înainte de Santiago de Compostela.
Un traseu atât de plăcut, prin vegetația bogată și plină de mușchi a pădurilor din nordul Spaniei.
Am traversat pâraie care direcționau cu atenție apa colectată din amonte, și am mirosit din plin aroma ușor mentolată a copacilor de eucalipt.
Flori, zeci de soiuri de flori în drumul nostru.
Și aceeași rută antică, vestitul drum Roman XIX.
Alături de micuțele sate de munte și popasurile binevenite la Tapería.
Poze și postarea originală aici.
Despre orașul Padrón, ultima oprire înainte de Santiago, un loc plin de legendă.
Ziua 8 pe El Camino – Din Padrón în Santiago de Compostela ⛪️
Ne-am însoțit cu ploaie măruntă și deasă, pentru prima parte a zilei. Am traversat sătuce de munte, am intrat la biserici, și am tot urcat, traversând păduri cu același miros revigorant de eucalipt.
Ne-am oprit la o cafenea micuță și autentică. Terasa generoasă și de altfel umbroasă în zilele cu soare, nu oferea acum adăpost pelerinilor. Am ocupat singura măsuță disponibilă din interior. Spre deosebire de locurile unde am poposit zilele trecute, destul de aglomerate și zgomotoase, aici am avut parte de un binefăcător răgaz.
Răzvan îmi spune că nu vrea să ni se termine călătoria. Ar vrea să mai mergem vreo 2-3 zile, poate chiar până în Finisterra. Vorbește cu proprietarul cafenelei, se documentează, își notează, ne spunem că vom reveni pe El Camino, pe o altă rută data viitoare. Și vom ajunge și la Finisterra.
Ploaia măruntă se oprește și treptat își face loc soarele dintre nori 🌤
Ultimii 8-9 km până la Santiago devin mai grei. Ieșind din pădure, urcăm un deal lung unde El Camino este expus direct spre șoseaua unde mașinile trec în viteză pe lângă noi. Contrastul este puternic. Am un sentiment de martiriu. În această epocă a tehnologiei, a vitezei și a confortului, câțiva dintre noi am ales să mergem, pe jos, pas cu pas 🥾🥾 Ducându-ne în spinare cele câteva lucruri considerate esențiale.
După 30 km parcurși astăzi pe El Camino, ajungem la Km 0 în Santiago. Prima oprire este la Oficiul de înregistrare a pelerinilor. Mi-am prezentat foaia de parcurs și am fost înregistrată oficial, am primit certificatul și atestarea.
Abia apoi ne-am îndreptat spre Catedrală ⛪️ Acei câțiva metri prin mulțimea de turiști, strângând certificatul în mână, mi-au amintit de zile demult trecute, când îmi purtam coronița și premiul primite la sfârșit de an școlar.
Ne întâlnim din priviri cu alți pelerini cu care ne-am intersectat în ultimele zile și ne felicităm. Este bucurie, este entuziasm, este recunoștință, apreciere, umilință. Este un sentiment de sens.
Poze și postarea originală aici.
La Santiago: Liturghia Pelerinilor (în spaniolă Misa del Peregrino) și mormântul Sfântului Apostol Iacob
Unul din cele însemnate momente la Santiago, după înregistrare și primirea Certificatului de pelerin a fost faptul că am participat la Liturghia Pelerinilor (în spaniolă Misa del Peregrino). Aceasta este o slujbă specială dedicată pelerinilor care ajung la Santiago de Compostela după parcurgerea Camino de Santiago.
Întâmplarea face că, o dată cu organizarea El Camino, nu mi-a trecut nicio clipă prin cap să cumpăr bilete de intrare la diversele obiective ale sitului religios: muzeul, mormântul Sfântului Apostol Iacob, turnul. Și bineînțeles, pentru ziua respectivă, erau epuizate.
Totuși, după +30km parcurși pe jos, am zis că ne va fi suficient să vizităm doar Catedrala, având intrare liberă.
Am intrat o dată cu începerea slujbei dedicată pelerinilor care au ajuns la Santiago după parcurgerea El Camino. Cu această binecuvântare primită, am simțit că am încheiat rotund ceea ce am început cu mai multe zile în urmă. Priveam chipurile oamenilor din biserică și încercam sa recunosc fețe familiare sau să pot ghici, după arsura pielii, cine a venit de pe El Camino.
Momentul central al slujbei a fost folosirea impresionantului Botafumeiro, o cădelniță uriașă (tămâietoare) balansată în catedrală, care simbolizează purificarea spirituală și ne-a impresionat pe toți cei prezenți.
După încheierea slujbei, mulțimea s-a risipit și noi am rămas să vizităm Catedrala. Impresionantă este un cuvânt modest. Mai ales pentru faptul că a fost inaugurată în anul 1211, deși construcția sa a început în anul 1075.
Doar pentru acel moment al zilei, a fost permisă intrarea liberă la mormântul Sfântului Apostol Iacob. Așa că am reușit să intrăm și la mormânt, printre ultimii pelerini și vizitatori din ziua respectivă.
Poze și postarea originală aici.
Te invit să te abonezi la canalul YouTube @mirelaivaz și apreciză cu Like & Share filmările din secțiunea EXPLOREAZA Lumea. Aici vei descoperi imagini și impresii din călătoriile mele în locuri autentice.
ÎȚI SUNT ALĂTURI!
Sunt Mirela Ivaz, sunt Consilier pentru dezvoltare personală, Fitness Trainer si Consultant nutriționist (acreditare ANC), profesoară de Yoga 500-hours RYT, practician Ayurveda și Integrative Yoga Therapy.
Sunt certificată în India de către Yoga Alliance și STED Council. În Nepal am deprins arta meditației de la calugării budiști, în mănăstire.
Din 2015, predau Yoga și organizez tabere și evenimente pentru promovarea unui mod de viață sănătos și echilibrat. Îmbin folosirea metodelor tradiționale, adaptate nevoilor actuale, cu instrumentele moderne pentru dezvoltare personală.
